Meteorologii avertizează că vremea se va răci accentuat, miercuri, în nordul și centrul Moldovei, apoi și în celelalte regiuni, cu temperaturi care vor fi cu aproximativ 10 - 15 grade mai scăzute decât în zilele precedente.
Începând din noaptea de miercuri spre joi, temporar, vântul va avea intensificări în jumătatea de sud a țării și izolat în rest, cu viteze la rafală în general de 40...50 km/h, scrie News.ro.

Administrația Națională de Meteorologie a informat că vremea se va răci accentuat miercuri, în nordul și centrul Moldovei, apoi și în celelalte regiuni, până vineri seară.
Potrivit meteorologilor, temperaturile vor fi cu aproximativ 10 - 15 grade mai scăzute decât în zilele precedente.
Începând din noaptea de miercuri spre joi (24 spre 25 septembrie), temporar, vântul va avea intensificări în jumătatea de sud a țării și izolat în rest, cu viteze la rafală în general de 40 - 50 km/h.

Meteorologii au emis, pentru perioada 25 septembrie, ora 7.00 și 25 septembrie, ora 21.00, o atenționare cod galben de intensificări ale vântului, pentru județele Caraș-Severin, Buzău, Brăila, vestul județului Ialomița și pe litoral, unde vântul va sufla cu viteze de până la 65 km/h.