Aceștia au zece revendicări, printre care finanțarea corectă pentru funcționarea instituțiilor, fără costuri suportate de angajați, normarea realistă a muncii și asigurarea personalului necesar, digitalizare accelerată și eficientă care să ducă la eliminarea hârtiilor și acces la baze de date.
Ei au precizat că fac acest protest într-o zi liberă pentru a nu afecta programul de lucru, scrie News.ro.

Sindicatul Național Finanțe Publice – SindFISC a anunțat, miercuri, organizarea unui protest, sâmbătă, între orele 12.00 - 14.00, în fața Ministerului Finanțelor.
”Prin această manifestare, dorim să atragem atenția asupra celor 10 revendicări esențiale – «10 pentru finanțiști», formulate în interesul angajaților, al funcționării corecte a instituțiilor financiare, fiscale și vamale și al opiniei publice, in general”, au transmis sindicaliștii.
Cele zece revendicări sunt următoarele:
- Redarea demnității și imaginii publice a finanțiștilor, printr-o comunicare echilibrată a rezultatelor muncii noastre.
- Recunoașterea specificului activității și definirea Domeniului „Finanțe publice” în legea salarizării.
- Adoptarea Statutului finanțistului – drepturi și îndatoriri clare.
- Finanțare corectă pentru funcționarea instituțiilor, fără costuri suportate de angajați.
- Normarea realistă a muncii și asigurarea personalului necesar.
- Digitalizare accelerată și eficientă – eliminarea hârtiilor, acces la baze de date.
- Depolitizarea instituțională și titularizarea profesioniștilor pe posturi de conducere.
- Consolidarea Școlii de fiscalitate și instruire modernă pentru angajați.
- Recompensarea performanței și a efortului suplimentar.
- Un mecanism salarial motivant, adaptat la complexitatea și riscurile muncii noastre.
La protest vor participa reprezentanți ai organizațiilor sindicale teritoriale din toate structurile Ministerului Finanțelor, începând cu unitățile fiscale orășenești și până la aparatul central al Ministerului Finanțelor și al Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generala Antifraudă Fiscală și Direcția Generala de Administrare a Marilor Contribuabili, Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc etc.

”Acțiunea beneficiază și de sprijinul declarat al altor organizații sindicale din administrația publică, inclusiv al celor de la nivel european, care își manifestă solidaritatea cu demersul nostru. Finanțiștii vor protesta într-o zi de repaus, tocmai pentru a nu afecta programul de lucru, manifestand astfel responsabilitatea față de contribuabili și față de stat”, au mai precizat sindicaliștii.
Reprezentanții Sindicatului Național Finanțe Publice – SindFISC au mai adăugat că prin această inițiativă ”acționează nu doar pentru respectarea drepturilor legale și îmbunătățirea condițiilor de muncă ale membrilor săi, ci și pentru apărarea imaginii și demnității întregului corp profesional al finanțiștilor, fără de care statul român nu ar putea funcționa eficient”.