După munți de gunoaie și iarbă plină de căpușe prin parcuri, în București a apărut o nouă problemă. Toaletele publice vor fi închise. Așa că, la nevoie, ori ne întoarcem acasă, ori mergem la un restaurant.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Primăria București are datorii de milioane de lei către firma care administra toaletele publice din Capitală, astfel că cele mai multe au fost deja închise și sigilate, relatează observatornews.
Problemele cu toaletele din Capitală au fost relatate anterior de Profit.o, în materialul Are cineva un pampers pentru doamna Firea?, care poate fi citit AICI
"Închis temporar", asta va scrie pe 100 din cele 130 de toalete publice din București. Restul de 30 ar putea funcționa în continuare însă cel mai probabil vor fi administrate de primăriile de sector.
Fără să spună dacă va plăti datoriile către firma cu care are acum contract, municipalitatea promite unul nou, pe bani mai puțini. Ar urma să fie valabil până în octombrie anul acesta, pentru alte 130 de toalete ecologice.
"Conform contractului care urmează a fi încheiat, cu valabilitate până în data de 10.10.2021, vor fi asigurate în oraș un număr de 64 de toalete ecologice mobile, 46 de toalete ecologice mobile pentru persoane cu dizabilități fizice și 18 toalete automate racordabile", este mesajul transmis de reprezentanții Primăriei București.