Meteorologii au emis, pentru sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă pentru județe din Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia și sud-vestul Dobrogei, unde temperaturile vor ajunge la 35-37 de grade și, izolat, 38 de grade. Duminică, va fi în vigoare un Cod galben de caniculă în 24 de județe și în Capitală, în timp ce județele Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj se vor afla sub incidența unui Cod portocaliu. Acolo temperaturile maxime vor fi de 38-39 de grade, iar noaptea va fi tropicală. În Capitală, canicula se va intensifica duminică.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat, noapte tropicală, valabilă de sâmbătă, de la ora 12.00, până duminică, la ora 10.00, în județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Brăila, în municipiul București și în cea mai mare parte a județelor Constanța, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea și Gorj.

Astfel, sâmbătă, în Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia și sud-vestul Dobrogei vor fi caniculă și disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Olteniei și al Banatului, unde izolat se vor înregistra 38 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Noaptea va fi local tropicală, cu minime în general de 18...22 de grade, scrie News.ro.
Totodată, a fost emisă o avertizare Cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat, noapte tropicală, valabilă de duminică, de la ora 10.00, până luni, la aceeași oră, în județele Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj.
”Duminică (10 august), canicula se va intensifica în județele Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj unde disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 38...39 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 19 și 23 de grade, caracterizând o noapte tropicală”, a transmis ANM.
Pentru același interval, a fost emis Cod galben vizând temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic ridicat, noapte tropicală, pentru județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Cluj, Alba, Sibiu, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Olt, Teleorman, Argeș, Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Buzău, Vrancea, Galați, Brăila, Ialomița, Călărași, municipiul București și zona continentală a județelor Tulcea și Constanța.

Astfel, duminică, în Maramureș, vestul Transilvaniei, nordul și estul Olteniei, în Muntenia, sudul Moldovei și partea continentală a Dobrogei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate, va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, iar cele minime se vor situa între 17 și 21 de grade, caracterizând local o noapte tropicală.
Luni, canicula și disconfortul termic vor persista în sud-vestul și sudul țării.
În zona municipiului București, de sâmbătă, de la ora 12.00, până duminică, la ora 10.00, vremea va deveni caniculară, disconfortul termic va crește, iar indicele temperatură-umezeala (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi mai mult senin și vântul slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 36 de grade, iar cea minimă va fi de 18...21 de grade, caracterizând o noapte tropicală.
De duminică, de la ora 10.00, până luni, la aceeași oră, canicula și disconfortul termic se vor intensifica; temperatura maximă se va situa în jurul a 37 de grade și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul slab până la moderat. Minima termică va fi de 19...21 de grade, caracterizând o noapte tropicală.