Principalele probleme cu care se confruntă Bucureștiul din punct de vedere turistic sunt lipsa de informații stradale și a hărților de orientare, prezența slabă pe internet și inexistența unui site comercial pentru promovarea orașului, este opinia reprezentanților hotelului Tempo din Capitală, cu acționariat turcesc.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast
Într-o analiză a turismului din București, cu date și despre hotel, reprezentanții unității parte a unui lanț hotelier turcesc indică și problemele pe care le-au sesizat.
"Principalele probleme cu care se confruntă Capitala României sunt, din punct de vedere turistic:
- Lipsa de informații. Nu avem atât de multe centre de informare turistică.
- Nu sunt suficiente hărți de orientare pe străzi
- Prezența slabă pe internet
- Lipsa unui site comercial pentru promovarea Bucureștiului", spune Gülen Hashmi, directorul general al hotelului.
Pe de altă parte, directorul arată că Bucureștiul are ca principale atracții Centrul vechi, viața de noapte, prețuri bune, costuri scăzute de trai raportat la standardele Europei de Vest, evenimente, viața culturală, siguranța și multe parcuri, devenind o destinație turistică în timpul sezonului de vară.