Poliția Română a prezentat, sâmbătă, un bilanț al actelor de violență în școli în cazul cărora a trebui să intervină în septembrie. Astfel, în prima lună de școală, au fost sesizate 340 de infracțiuni în incinta unităților de învățământ și 33 comise în apropierea acestora, în majoritatea cazurilor fiind vorba despre lovire, însă au existat și 20 de cazuri de port sau folosire de obiecte periculoase în școli.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
În urma acțiunilor polițiștilor, au fost găsiți peste o mie de elevi în situații de risc și s-a intervenit la peste 300 de evenimente, fiind sesizate 25 de situații de bullying.
Dintre infracțiunile sesizate, cele mai multe au fost - 232 - de lovire sau alte violențe (180 în mediul urban și 52 în mediul rural), dintre care 209 în incinta unităților de învățământ și 23 în zona adiacentă acestora, 43 de infracțiuni de furt (37 în mediul urban și 6 în mediul rural), dintre care 39 în incinta unităților de învățământ și 4 în zona adiacentă acestora, și 20 de infracțiuni de port sau folosire de obiecte periculoase (18 în mediul urban și 2 în mediul rural), toate în incinta unităților de învățământ.
Alte 29 de infracțiuni constatate în luna septembrie au fost: 23 de purtare abuzivă (22 în incinta unităților de învățământ și una în zona adiacentă), 2 de neglijență în serviciu (ambele în incinta unităților de învățământ), una de abuz în serviciu și 3 alte infracțiuni, toate în incinta unităților de învățământ.
CITEȘTE ȘI Iohannis a promulgat legea care introduce disciplina „Istoria Revoluției din 1989 și a schimbării de regim din România” Din totalul de 330 de victime ale infracțiunilor sesizate, 290 au fost elevi, 14 cadre didactice și 4 aparținători ai elevilor, iar ca posibili autori ai infracțiunilor, din totalul de 321, 285 au fost elevi, 5 cadre didactice și 21 de aparținători.
De asemenea, în luna septembrie, polițiștii au intervenit la 94 de apeluri 112, dintre care 83 au fost confirmate (68 în mediul urban și 26 în mediul rural), 82 în incinta unităților de învățământ și 12 în zona adiacentă acestora și au aplicat 179 de sancțiuni contravenționale, 42 dintre acestea pentru încălcări ale prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Pentru creșterea gradului de siguranță școlară, în septembrie, la nivel național, structurile Poliției Române au organizat 2.633 de acțiuni, dintre care 410 pentru prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, 306 pe linia absenteismului și abandonului școlar și 1.917 în domeniul rutier.
Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității și Direcția Siguranță Școlară, precum și structurile similare de la nivel teritorial au desfășurat activități preventive atât în școli, cât și în afara acestora.
Astfel, au fost organizate 4.254 de activități cu caracter informativ-preventiv adresate elevilor, în cadrul orelor de curs la care au fost abordate tematici de natură juridică, din care 1.047 privind prevenirea delicvenței juvenile, 986 privind prevenirea infracțiunilor comise cu violență, 804 privind respectarea regimului rutier, 605 despre bullying și cyberbullying, 448 privind prevenirea consumului de droguri, 240 despre infracțiunile contra patrimoniului și 124 cu referire la prevenirea traficului de persoane.
De asemenea, au fost organizate 2.696 de participări la activități cu caracter educativ-preventiv, dintre care 1.545 de grupuri de lucru tematice cu reprezentanții instituțiilor de învățământ, 776 de instruiri ale cadrelor didactice cu privire la prevederile legale în domeniul violenței școlare, 170 de participări la ședințele cu părinții în vederea prezentării reglementărilor legale în vigoare, precum și a altor aspecte de interes, 205 instruiri ale administratorilor societăților comerciale care cad sub incidența prevederilor H.G. nr. 128 din 30 martie 1994 privind unele măsuri pentru asigurarea condițiilor de dezvoltare fizică și morală a elevilor și studenților.
Alte activități au fost desfășurate pentru prevenirea violenței în unități de învățământ, a traficului de persoane și a consumului și traficului ilicit de droguri și substanțe interzise.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au depistat 1.084 de elevi în situații de risc, dintre care 771 absenteism, 38 abandon școlar, 132 de bănuiți de infracțiuni și 143 de victime ale infracțiunilor.
Polițiștii au intervenit în cazul producerii a 319 evenimente, fiind sesizate 25 de cazuri de bullying, în 11 dintre acestea efectuându-se cercetări pentru săvârșirea unor infracțiuni.
Aproximativ 80.000 de copii au fost pregătiți pentru a se apăra de riscurile mediului online și au fost derulate, la nivel național, următoarele inițiative: Campania „Siguranța online” implementată în parteneriat cu DNSC și Asociația Română a Băncilor; Proiectul „Eroii Internetului” în parteneriat cu Google România și Asociația Adfaber și Campania destinată siguranței copiilor în mediul online în cadrul Proiectului RO Cyberex – Perfecționare, cooperare și prevenire în lupta împotriva criminalității informatice.
Pentru prevenirea agresiunilor sexuale asupra minorilor, în perioada 16 noiembrie 2021 - 31 mai 2022, s-a derulat, la nivel național, în parteneriat cu Asociația Telefonul Copilului, campania „Atingeri Nedorite”, care a beneficiat de finanțare din partea Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România. Activitățile au vizat creșterea nivelului de informare a copiilor, părinților și publicului larg asupra necesității implicării în prevenirea și combaterea acestui tip de abuz, respectiv creșterea gradului de conștientizare a efectelor negative ale acestuia.
Aproximativ 40.450 de copii au fost informați, în peste 1.700 de acțiuni. Acest domeniu a continuat să fie abordat în întâlnirile cu grupurile țintă pentru a crește nivelul de informare în legătură cu posibilele semne ale agresiunilor sexuale în scopul raportării și stopării acestor cazuri.
Pentru prevenirea traficului și consumului de droguri, 114.350 de minori au primit informații în cadrul unei campanii intitulată „Dincolo de aparențe” care a vizat atât minorii, cât și adulții pe teme legate de legislație, consecințe și riscuri asociate, precum și instituții unde pot solicita sprijin și consiliere.
Activitățile de prevenire a disparițiilor de minori au avut peste 180.000 de beneficiari minori și adulți. Campania națională desfășurată pe această linie s-a numit „Sărbătorile se petrec în familie. Tu știi unde este copilul tău?” și a vizat creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile asociate plecărilor voluntare din familie și centrele de protecție.
Pentru prevenirea discriminării și victimizării copiilor din medii nefavorabile s-a desfășurat anul acesta, în mai multe județe, pe perioada vacanței de vară, Campania „Șotron”, în parteneriat cu Asociația Ovidiu Ro. Au fost derulate 109 activități cu 1.370 de minori și 265 de cadre didactice.