Incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 a ajuns sâmbătă la 12,65 la mie, în Capitală.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Potrivit Direcției de Sănătate Publică București, incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 a ajuns la 12,65, după ce vineri a fost 12,24, potrivit News.ro.
Comitetul Municipal București pentru Situații de Urgență a decis deja mai multe restricții referitoare la purtarea măștii, circulația pe timp de noapte, accesul la spectacole si in restaurante, desfășurarea evenimentelor private, care sunt în vigoare de duminică.
De asemenea, este instituită obligativitatea purtării măștii în spațiile publice deschise în localitățile în care care incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 a trecut de 6 la mie a fost publicat miercuri seară în Monitorul Oficial.