Iohannis: În ultimii ani, din păcate, România se distinge prin cea mai redusă rată europeană de achiziție și lectură de carte

Iohannis: În ultimii ani, din păcate, România se distinge prin cea mai redusă rată europeană de achiziție și lectură de carte
Profit.ro
Profit.ro
scris 15 ian 2019

Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, la sesiunea festivă a Academiei Române dedicată Zilei Culturii Naționale, că în ultimii ani, din păcate, România "se distinge prin cea mai redusă rată europeană de achiziție și lectură de carte". El a adăugat că declararea prin lege a anului 2019 drept Anul Cărții este o inițiativă bună și că așteaptă din partea Guvernului să o pună în aplicare, cu eficiență. "Să dăm culturii în acest an o acțiune concertată, coerentă, în favoarea lecturii și a cărții", a spus Iohannis.

"Premiile și aplauzele primite de creatorii și artiștii români în 2018 au demonstrat, din nou, că România este un partener valoros în dialogul dintre civilizații. Prin bogăția și diversitatea culturii și patrimoniului nostru, adevărați piloni ai identității naționale, ca și prin operele tinerelor generații de artiști, România adaugă marii simfonii universale, an de an, noi expresii și armonii", a afirmat Klaus Iohannis marți, în alocuțiunea susținută la sesiunea festivă a Academiei Române dedicată Zilei Culturii Naționale, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

El a spus că, atunci când se vorbește despre cultura română, trebuie să se facă referire la rolul său esențial în evoluția spre modernitate a țării noastre.

Evenimente
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
ULTIMA ORĂ Măsură-bombă pregătită de ANPC: Amenzi de până la 5% din cifra de afaceri pentru orice încălcare a normelor de protecție a consumatorilor. Firmele vor putea fi închise CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Măsură-bombă pregătită de ANPC: Amenzi de până la 5% din cifra de afaceri pentru orice încălcare a normelor de protecție a consumatorilor. Firmele vor putea fi închise

"Începând cu a doua jumătate a secolului XIX, prin contribuția elitelor, România s-a înscris, inclusiv cultural, pe o traiectorie occidentală, care a coincis, deloc întâmplător, cu împlinirea aspirațiilor noastre naționale. Acest proces a condus la afirmarea marilor valori ale literaturii, muzicii și artei plastice românești pe firmamentul culturii universale. Operele lui George Enescu, Constantin Brâncuși, Eugen Ionesco, Emil Cioran ori Tristan Tzara au demonstrat compatibilitatea dintre tradiție și modernitate și stau mărturie îngemănării culturii noastre cu spiritul european și cu valorile artistice internaționale. Este lăudabil că noile generații de creatori din literatură, film, artă plastică ori artele spectacolului au capacitatea de a fructifica în continuare acest dialog între național și universal, cu rezultate excepționale", a mai spus Iohannis.

Potrivit acestuia, "2019, anul Sezonului cultural româno-francez, al Festivalului Enescu și al Festivalului Europalia, mari proiecte culturale internaționale cărora le-am acordat Înaltul Patronaj, constituie o oportunitate fără egal pentru reafirmarea României drept un spațiu al consacrării artistice".

Iohannis a afirmat că Academia Română, acum mai bine de 150 de ani, și-a asumat un rol fundamental în procesul de cultivare a limbii, în care rămâne și astăzi principalul responsabil.

"În ultimii ani, din păcate, România se distinge prin cea mai redusă rată europeană de achiziție și lectură de carte. Pe fondul acestei situații, am apreciat declararea prin lege a anului 2019 drept Anul Cărții ca o inițiativă bună și aștept din partea Guvernului să o pună în aplicare, cu eficiență. Să dăm culturii în acest an o acțiune concertată, coerentă, în favoarea lecturii și a cărții!", a adăugat el.

Președintele Iohannis a menționat că, prin mesajele și valorile pe care le promovează, cultura nu se rezumă doar la expresia artistică formalizată în sălile de concerte, de teatru sau expoziție.

"Dându-i cinstire în zi de sărbătoare națională, poporul român recunoaște atât rolul important al culturii în viața noastră, cât și contribuția ei la construcția societății de mâine. Desfășurându-se sub aura operei lui Mihai Eminescu, Ziua Culturii Naționale trebuie să fie pentru autorități un bun prilej de a a-și asuma, responsabil, momentele fundamentale, valorile constitutive și deschiderile modernității românești europene. Celebrarea culturii naționale în anul 2019, când se împlinesc 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, nu poate face abstracție de rolul pe care arta și artiștii și-l asumă, din ce în ce mai pregnant, pentru un stat al integrității și responsabilității, pentru o societate a libertății și toleranței", a afirmat Iohannis.

Potrivit șefului statului, "o Românie educată, într-o Europă mai coezivă, mai apropiată de cetățenii săi, este cea care își prețuiește creatorii și își protejează patrimoniul cultural".

"Dincolo de viziuni economice și instituționale, proiectele de viitor ale României, ca parte a Uniunii Europene, trebuie să fie și «proiecții» culturale, pentru că doar cultura definește locul comun al valorilor și intereselor care ne unesc. Europa în care cred trebuie să-i mobilizeze și să-i motiveze pe cei care văd cetățenia europeană ca o expresie și garanție a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Este aceeași Europă care îi inspiră și îi însuflețește pe cei care văd spiritul european ca o neprețuită moștenire primită de la Cervantes și Leonardo da Vinci, de la Lamartine și Chopin, de la Beethoven și Enescu. Sunt convins că acesta este și proiectul european în care se regăsește, pe drept și cu cinste, cultura română!", și-a încheiat discursul Iohannis.

viewscnt
Afla mai multe despre
klaus iohannis
carte