Vântul va avea intensificări, iar temporar va fi viscol. În Banat și Crișana va ploua, dar în restul țării vor fi precipitații mixte, iar vineri seara vor predomina ninsorile și se va forma polei. În București, cerul se va înnora vineri și se vor semnala ploaie, lapoviță și ninsoare, iar sâmbătă vremea va deveni deosebit de rece.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de vineri, de la ora 2.00, până duminică, la ora 10.00, aceasta vizând precipitații în general moderate cantitativ, polei, ghețuș, strat de zăpadă, intensificări ale vântului, viscol, vreme rece.
În acest interval, aria precipitațiilor se va extinde dinspre regiunile vestice și va cuprinde majoritatea zonelor. În Banat și Crișana vor fi mai ales ploi, iar în Moldova și la munte va ninge. În restul teritoriului vor fi precipitații mixte, însă vineri seara și în noaptea de vineri spre sâmbătă vor predomina ninsorile. Local, cantitățile de apă vor fi de 10...15 l/mp și izolat de peste 20...25 l/mp. Pe spații mici se va forma polei sau ghețuș. Se va depune strat de zăpadă cu grosimi în medie de 5...15 cm.
Vineri, vântul va avea intensificări temporare în regiunile vestice și la munte, apoi, începând cu orele amiezii și până sâmbătă seara, și în cele estice și sud-estice. Vor fi viteze în general de 40...55 km/h, iar la altitudini mari rafalele vor atinge 70...90 km/h. Temporar va fi viscol și vizibilitate redusă.
De asemenea, vineri vremea va fi rece în Moldova și în nord-estul Munteniei, astfel încât temperaturile maxime se vor încadra între -3 și 2 grade. Sâmbătă, se va răci în cea mai mare parte a țării, astfel că temperaturile maxime se vor situa între -6 și 4 grade. Minimele termice se vor situa în general între - 12 și -2 grade și va fi ger îndeosebi în nordul Moldovei.
Arafat explică de ce ați primit ROALERT la 4 dimineața
Raed Arafat a explicat de ce a fost transmis de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov mesajul RO-ALERT la ora 04.20 prin care se anunța codul roșu de ninsori în Capitală și județul Ilfov.
"RO-ALERT se transmite atunci când este emis cod roșu de intemperii, în baza unei proceduri aprobate. Ora la care a fost transmis mesajul era una limită, în care o parte dintre locuitori plecau sau se pregăteau să plece la muncă. Este dificil să spui că nu vrei să deranjezi, fără a ține cont de persoanele care nu se află în locuințe, care circulă pe străzi sau urmează să plece la serviciu. Mesajele RO-ALERT se transmit pe baza informărilor primite de la ANM și sunt emise la nivelul dispeceratului, fără a fi necesare aprobări suplimentare. Codul roșu de ninsori și viscol presupune fenomene periculoase, precum copaci căzuți, cabluri electrice rupte, obiecte desprinse sau alte riscuri majore pentru populație", a scris Raed Arafat pe pagina Facebook.
Șeful DSU a solicitat "înțelegere, deoarece alertele sunt transmise pentru protejarea celor care sunt sau pot fi expuși riscurilor".
"Nu există posibilitatea de a separa, într-o zonă aflată sub incidența codului roșu, persoanele aflate în siguranță în locuințe de cele care sunt sau urmează să fie expuse, fără a cunoaște situația reală. Sunetul emis de RO-ALERT este unul standard și nu poate fi modificat în prezent. Există însă demersuri pentru introducerea unui semnal sonor diferențiat, mai puțin intruziv, pentru situații care apar pe timpul nopții și nu necesită trezirea întregii populații, ci doar informarea persoanelor aflate în risc de expunere. Implementarea acestui lucru depinde de colaborarea cu principalii operatori de sisteme, respectiv Android și iOS. Vom ține populația informată cu privire la demersurile realizate", a precizat secretarul de stat în MAI.
Raed Arafat le-a mulțumit tuturor colegilor care au intervenit, din structurile MAI și din structurile celorlalte autorități centrale și locale, precum și cetățenilor care au colaborat pe durata perioadei în care România s-a aflat sub incidența codurilor portocaliu și roșu.
Miercuri dimineața, la ora 4:20, ISUBIF a emis un mesaj RO-ALERT pentru cod roșu de ninsori abundente în București și județul Ilfov.
"Avertizare meteo cod roșu de ninsori abundente, perioada de manifestare preconizată 18.02.2026, 4:20 - 8:20. Evitați deplasarea cu autoturismul în zonă! În caz de necesitate folosiți rutele ocolitoare comunicate de autorități", arată mesajul transmis de autorități la ora 04.20.


















