Polițiștii au dat sâmbătă aproape 6.800 de amenzi pentru încălcarea normelor sanitare anti-COVID 19, inclusiv în restaurante și mijloace de transport în comun.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Au fost verificați peste 5.188 operatori economici, aproximativ 248 operatori de transport persoane, peste 9.661 obiective de interes, precum restaurante, terase sau fast food-uri. De asemenea, au fost verificate peste 81.000 persoane pentru respectarea măsurilor stabilite în context COVID -19.
În total, au fost aplicate 6.787 sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.448.650 de lei.
Majoritatea, respectiv 5.551 de sancțiuni, au vizat nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, nepurtarea măștii de protecție sau nerespectarea distanțării fizice, cuantumul acestora fiind de peste 925.150 lei.
De asemenea, au fost aplicate aproximativ 1.225 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 514.500 lei, pentru nerespectarea de către agenții economici, instituții publice sau persoane fizice a măsurilor privind organizarea ori participarea la evenimente publice sau private, organizarea programului de lucru sau a transportului de persoane ori nerespectarea restricțiilor privind deplasarea persoanelor.
Tot în cursul zilei de ieri, personalul MAI a întocmit 2 dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicire a combaterii bolilor.
La linia telefonică TELVERDE au fost primite 13 apeluri, acestea fiind direcționate pentru verificări la nivelul municipiului București și a 8 județe.
Angajații MAI vor face și în perioada următoare activități de control pentru prevenirea și combaterea faptelor care favorizează răspândirea virusului SARS-CoV-2.