Poliția Capitalei a transmis că a colaborat cu autoritățile elene pentru reținerea sa.
Fostul edil al Capitalei a fugit în Grecia în urmă cu trei ani, cu puțin timp înainte să fie condamnat, unde a mai fost prins, dar lăsat în libertate după ce grecii au refuzat predarea către România.

Sorin Oprescu a fost dus acum sub escorta autorităților elene până la o mașină cu numere de București, potrivit martorilor, citați de Antena3.
Apoi, fostul edil a fost escortat înapoi către autovehiculul cu care fusese adus în parcarea aeroportului, fiind preluat de forțele de ordine, a mai transmis aceeași sursă.
Informația a fost confirmată ulterior de Poliția Capitalei, care a anunțat că un bărbat de 73 de ani, condamnat în 13 mai 2022 la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, luare de mită și spălare a banilor, a fost reținut, sâmbătă, la Salonic.
„În urma cooperării polițienești internaționale dintre Poliția Capitalei – Serviciul Investigații Criminale Central, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională (IGPR) și autoritățile din Grecia, în cursul zilei de astăzi, 4 octombrie 2025, a fost localizat și reținut un bărbat în vârstă de 73 de ani, în proximitatea aeroportului din Salonic, Grecia. Pe numele acestuia a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, la data de 13 mai 2022, de către Tribunalul București. Persoana în cauză a fost condamnată la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, luare de mită și spălare a banilor”, anunță Poliția Capitalei într-un comunicat.

La momentul emiterii mandatului, față de bărbat a fost dispusă urmărirea la nivel național și internațional.
”Reiterăm faptul că la data emiterii mandatului, față de cel în cauză a fost dispusă urmărirea națională și internațională. Bărbatul a fost arestat în Grecia la data de 17 mai 2022, însă, la acel moment, autoritățile elene au refuzat predarea acestuia în România. Ulterior, au fost reluate procedurile legale în vederea aducerii în țară a persoanei condamnate, pentru executarea pedepsei privative de libertate”, menționează Poliția Capitalei.
Sub coordonarea directă a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a fost organizată o acțiune comună, în colaborare cu omologii eleni, pentru depistarea lui Oprescu.
În prezent, pe teritoriul Greciei se desfășoară procedurile legale pentru punerea în aplicare a mandatului european de arestare, urmând ca, în funcție de decizia autorităților judiciare elene, persoana să fie predată autorităților române, a mai precizat Poliția Capitalei.
Oprescu, condamnat în România

Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv în 13 mai la 10 ani și 8 luni de închisoare, fiind acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuința sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administrației Cimitirelor, bani care ar proveni din corupție. În prima instanță, primise 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare.
Decizia a fost pronunțată de Curtea de Apel București după mai bine de 6 ani de procese, dosarul trimis în judecată de DNA în noiembrie 2015.
Astfel, Oprescu a primit 6 ani și 6 luni închisoare pentru constituirea unui grup infracțional organizat, în variantă agravată, 6 ani închisoare pentru luare de mită, 3 ani închisoare pentru abuz în serviciu, 3 ani și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de spălarea banilor. După contopirea pedepselor, instanța aplică pedeapsa închisorii cea mai grea – 6 ani și 6 luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 4 ani și 2 luni închisoare, urmând ca fostul primar al Capitalei să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani și 8 luni închisoare. Din această pedeapsă va fi dedusă perioada reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu de la data de 6.IX.2015 la data de 14.I.2016, inclusiv.
În 13 mai 2019, Sorin Oprescu fusese condamnat de Tribunalul București la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită, constituire a unui grup infracțional organizat și abuz în serviciu. Decizia a fost atacată atât de fostul primar, care a solicitat să fie achitat, dar și de procurorii DNA, care au cerut o pedeapsă mai mare.

Instanța a mai dispus confiscarea specială de la Oprescu a sumelor de 25.000 euro, 102.400 lei și de 9.500 euro.
De asemenea, magistrații au decis confiscarea extinsă a imobilului situat în municipiul București, str. Herăstrău, cumpărat de Sorin Oprescu, prin intermediul iubitei sale Adriana-Elena Nica.
În plus, a fost menținut sechestrul asigurător asupra imobilului situat pe str. Covrigarului, sat Ciolpani, compus din casă, în suprafață de 526 mp și teren în suprafață de 895 mp, aparținând lui Sorin Oprescu.
Fuga din țară a fostului edil
Mai jos imaginile suprinse de iAM News.


Sursa foto iAM News

Sursa foto iAM News
În urmă cu doi ani, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins recursul în casație formulat de fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, condamnat la zece ani și opt luni de închisoare pentru mai multe fapte de corupție.
Decizia instanței este definitivă.

Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv, în 13 mai 2022, la zece ani și opt luni de închisoare, într-un dosar în care este acuzat de mai multe fapte de corupție, după ce a primit 25.000 de euro la locuința sa din Ciolpani, de la Bogdan Popa, fost șef al Administrației Cimitirelor, care la rândul său este acuzat că a constituit un grup infracțional organizat, la care au aderat ulterior și ceilalți inculpați din dosar, și care avea ca scop săvârșirea de infracțiuni de corupție, mai precis dare și luare de mită, din sume provenite din bugetul municipiului București.
La finalul anului 2013, grupul ar fi fost condus de Sorin Oprescu.
În aceeași zi, Sorin Oprescu a fost dat în urmărire, fiind reținut în Grecia în 17 mai.
În 31 mai, Oprescu a fost eliberat pe cauțiune, iar Curtea de Apel din Atena a respins cererea României de extrădare a lui Sorin Oprescu.