Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca dosarul în care Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, este acuzată de luare de mită să fie judecat de Tribunalul Maramureș. Decizia este definitivă. Instanța supremă a soluționat astfel conflictul de competență dintre Tribunalul București și Tribunalul Maramureș, după ce aceste instanțe au trimis dosarul de la una la alta.
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că este infracțiune fapta unei persoane de a deschide și utiliza un cont pe o rețea de socializare pe numele unei alte persoane, unde sunt postate fără acordul acesteia informații, fotografii și imagini video.
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, sâmbătă, ca nefondată, sesizarea Partidului Mișcarea Populară referitoare la anularea alegerilor în București și la votul pe liste suplimentare în Capitală. Decizia este definitivă.
Curtea Constituțională a amânat miercuri pronunțarea asupra obiecțiilor de neconstituționalitate formulate de Avocatul Poporului și de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) cu privire la impozitarea pensiilor speciale cu până la 85%, conform unor surse ale instituției.
Tribunalul Gorj l-a condamnat marți, în primă instanță, pe Darius Vâlcov, în calitate de fost primar al Slatinei, la 6 ani și jumătate de închisoare într-un nou dosar de corupție.
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că polițiștii locali sunt considerați a avea același statut cu polițiștii naționali, în ceea ce privește interpretarea prevederilor legale care stabilesc pedepsele pentru ultraj împotriva acestora.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a dispus începerea procesului în care fostul ministru al Finanțelor Sebastian Vlădescu a fost trimis în judecată pentru luare de mită și trafic de influență în dosarul instrumentat de DNA și care vizează plata lucrărilor la tronsonul de cale ferată București – Constanța.
Prin adresa nr. 230-AUT-2020 din 15.04.2020, Uniunea Națională a Barourilor din România pune în discuție Înaltei Curți de Casație și Justiție și Consiliului Superior al Magistraturii relansarea gradulală a activității judiciare prin soluționarea, în contextul prelungirii stării de urgență, și a altor cauze vitale pentru economie și societate.
Asocierea formată din S&T România și Trecandis Corp a câștigat, în calitate de unic ofertant, licitația organizată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru furnizarea unui sistem IT care “va întări Ministerul Public în privința audierilor realizate conform noilor coduri”. Estimat la 44.138.107,50 lei , fără TVA, pentru 12 luni, contractul a fost atribuit pentru 44.136.987 lei, fără TVA.
Dosarele ce au avut ca obiect dezlegarea unor chestiuni de drept și recursurile în interesul legii au fost soluționate, luni, de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), prin sistem videoconferință, în premieră. 67 de judecători au fost la sediul instituției, dar au participat la ședință fiecare din biroul propriu, în sala de judecată fiind doar președintele completului, procurorul și magistratul asistent.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis suspendarea activității de lucru cu publicul și accesul celor care nu fac parte din personalul instanței, măsura fiind valabilă în perioada 16 martie – 16 aprilie. ÎCCJ va judeca în această perioadă numai cauzele urgente.
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să interzică accesul în sediile sale pentru persoanele care au călătorit în ultimele 14 zile într-o zonă de risc sau care au intrat în contact cu o persoană diagnosticată sau monitorizată pentru o posibilă infecție cauzată de COVID-19. De asemenea, completurile de judecată examinează posibilitatea stabilirii de ore pentru soluționarea cauzelor ori a accesului etapizat al părților ori publicului în sălile de ședință.
ICCJ a respins cererea de reabilitare judecătorească formulată de patronul FCSB Gigi Becali, decizia nefiind însă definitivă.
Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus joi ca fostul ministru de Finanțe Sebastian Vlădescu să primească înapoi banii și lingourile de aur depuse drept cauțiune la DNA, în dosarul în care este judecat pentru luare de mită și trafic de influență în legătură cu reabilitarea unor tronsoane de cale ferată.
Curtea de Conturi și-a dat din nou acordul pentru încă o amânare a aplicării măsurilor de recuperare de către BCR Banca pentru Locuințe, în urma deciziei Înaltei Curți din iulie, complexitatea speței necesitând clarificarea cuantumului exact al obligațiilor și al sumelor ce trebuie restituite la buget. Sentința ICCJ ar fi impus plata la finele lunii septembrie, termen amânat ulterior, cu acordul Curți de Conturi, în decembrie și acum, din nou, până în martie 2020. Pe 9 ianuarie are termen la instanța supremă, în proces similar cu BCR, și banca pentru locuințe a Raiffeisen, redenumită Aedificium.
ICCJ a dispus rejudecarea dosarului în care fostul primar al municipiului Ploiești Iulian Bădescu a fost achitat pentru luare de mită și fostul deputat PSD Sebastian Ghiță a fost găsit nevinovat pentru dare de mită, legat de finanțarea echipei de baschet Asesoft din fonduri ale municipiului Ploiești. Magistrații au respins, de asemenea, cu o opinie separată, cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare.
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv, luni, să desființeze sentința în dosarul în care fostul șef al ANAF Șerban Pop și omul de afaceri Horia Simu au fost condamnați pentru trafic de influență, respectiv cumpărare de influență. Cauza a fost trimisă spre rejudecare Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție
Dosarul în care Darius Vâlcov este judecat pentru fapte de corupție, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, se suspendă, întrucât judecătorii au decis să sesizeze Curtea Europeană de Justiție cu privire la mai multe aspecte. Magistrații vor să afle, printre altele, dacă decizia Curții Constituționale a României privind completurile specializate este sau nu obligatorie și dacă dosarul trebuie rejudecat de completul de trei judecători.
Cuantumul pedepsei de 3 ani și 6 luni de închisoare pentru fostul lider PSD Liviu Dragnea este suficient și proporțional, în raport cu circumstanțele reale și personale, asigurând realizarea scopurilor pedepsei, de coerciție, prevenție și cel educativ, dându-i posibilitatea unei schimbări de atitudine, precizează judecătorii Instanței supreme în motivarea condamnării fostului președinte al Camerei Deputaților.
Asocierea formată din S&T România și Trecandis Corp a depus singura ofertă în cadrul licitației organizată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru furnizarea unui sistem IT care “va întări Ministerul Public în privința audierilor realizate conform noilor coduri”. Contractul a fost estimat la 44,14 milioane de lei, fără TVA, pentru 12 luni.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a inițiat o licitație estimată la 44,14 milioane de lei, fără TVA, pentru achiziționarea unui sistem IT care “va întări Ministerul Public în privința audierilor realizate conform noilor coduri”.
Fostul senator Mircea Banias, fostul director al Direcției Domenii Portuare Eugen Bogatu, fostul secretar general al Ministerului de Interne Laurețiu Mironescu și ceilalți 36 de inculpați din dosarul privind importuri ilegale în Portul Constanța au fost achitați definitiv, luni, de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Înalta Curte de Casație și Justiție l-a achitat definitiv, luni, pe președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, în dosarul în care era acuzat de mărturie mincinoasă. Tăriceanu a fost acuzat de procurorii DNA că a mințit în declarațiile date ca martor în dosarul retrocedării unei suprafețe din Pădurea Snagov și a fermei Băneasa, în care sunt judecați prințul Paul, Remus Truică, Tal Silberstein și Dan Andronic.
Un nou termen în procesul în care liderul PSD Liviu Dragnea contestă condamnarea la 3 ani și jumătate de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Teleorman este programat luni la ICCJ. Instanța a stabilit luni un nou termen pentru 18 martie.
Înalta Curte a decis suspendarea pedepsei de 4 ani cu executare pentru fosta șefă a DIICOT Alina Bica, în urma contestației formulate de avocații săi în legătură cu formarea completurilor de cinci judecători.