Potrivit informațiilor transmise de IPJ Brăila, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila au fost sesizați prin apel 112 de către o angajată a unei unități bancare cu privire la faptul că un coleg de muncă s-ar fi rănit folosind un cuțit.
Acolo a intervenit un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, care a preluat victima și a transportat-o la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, scrie News.ro.
Bărbatul este din municipiul Brăila și, conform primelor date, ar fi recurs la acest gest în timpul programului de lucru.
Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs incidentul, cazul fiind încadrat, în prezent, ca vătămare corporală din culpă.

















