UE recunoaște o "insuficiență mondială" a capacităților de producere a vaccinurilor

În timp ce campaniile de vaccinare împotriva COVID-19 înregistrează întârzieri, Uniunea Europeană a recunoscut o "insuficiență mondială" a capacităților de producere a vaccinurilor, declarându-se "pregătită să ajute" pentru a le crește, potrivit comisarului european pentru sănătate Stella Kyriakides, citat de AFP.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
UE recunoaște o "insuficiență mondială" a capacităților de producere a vaccinurilor

În timp ce campaniile de vaccinare împotriva COVID-19 înregistrează întârzieri, Uniunea Europeană a recunoscut o "insuficiență mondială" a capacităților de producere a vaccinurilor, declarându-se "pregătită să ajute" pentru a le crește, potrivit comisarului european pentru sănătate Stella Kyriakides, citat de AFP.

Începerea vaccinărilor a făcut obiectul criticilor în toată Europa - în special în Franța, unde lentoarea procesului alarmează, și în Germania, unde unii medici și-au exprimat regretul că personalului spitalicesc nu i se acordă întâietate în absența dozelor în număr suficient, arată Agerpres.

Darius Dumitru Meșca, Directorul General al Electrica Furnizare: Vom continua procesul de transformare. Suntem un partener solid al consumatorului și în piața concurențială CITEȘTE ȘI Darius Dumitru Meșca, Directorul General al Electrica Furnizare: Vom continua procesul de transformare. Suntem un partener solid al consumatorului și în piața concurențială

"Aceste dificultăți, pentru moment, nu se explică prin volumul comenzilor, ci prin insuficiența la scară mondială a capacităților de producție. Acesta este cazul pentru BioNTech", a explicat Stella Kyriakides într-un interviu acordat agenției germane DPA.

După ce a comandat inițial, în noiembrie, 200 milioane de doze de vaccin dezvoltat de compania americană Pfizer și de societatea germană BioNTech, UE a exercitat o opțiune de cumpărare a 100 milioane doze suplimentare pentru 2021.

În afară de Pfizer-BioNTech, UE încheiat alte cinci contracte (AstraZeneca, Johnson&Johnson, Sanofi-GSK, Moderna și CureVac) și are în vedere semnarea unuia cu Novavax.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0889 +0.0005+0.01 %
1 USD4.3489 -0.0153-0.35 %
1 GBP5.8416 -0.0230-0.39 %
1 CHF5.5096 +0.0297+0.54 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite