Compozitorul Horia Moculescu a murit la vârsta de 88 de ani, au confirmat surse medicale pentru News.ro.
Horia Moculescu era internat, în stare gravă, la Institutul ”Matei Balș”, el aflându-se în secția de ATI.
”Institutul Național de Boli Infecțioase «Prof. Dr. Matei Balș», cu mare regret, informează opinia publică despre trecerea în neființă a d-lui Horia Moculescu, personalitate marcantă a vieții artistice românești. Horia Moculescu este acea personalitate marcată nu numai de talent și pasiune, dar și de o imensă dăruire și implicare în viața artistică de la noi. Descoperitor și modelator de noi talente, cu un aport esențial în formarea și lansarea de tineri artiști.
Implicat activ în majoritatea evenimentelor din lumea muzicală românească. Faimos prin caștigarea a nenumarate premii muzicale, recunoscute și apreciate pe plan intern și internațional. Dispariția sa lasa un gol imens in arta muzicală autohtonă, care va fi umplut doar de farmecul și delicatețea muzicii sale”, au transmis reprezentații unității medicale.
Potrivit acestora, Horia Moculescu a murit miercuri dimineață.
”Domnia sa s-a aflat în supravegherea specialiștilor noștri care au făcut tot posibilul pentru a evita acest final dramatic. În ciuda tuturor eforturilor, maestrul ne-a părăsit în acestă dimineață la ora 4,30! Odihnă în pace și liniște maestre! Creațiile sale ne vor înfrumuseța în continuare existența, generație de generație!”, au arătat aceștia.
În vara acestui an, el a apărut într-un scaun cu rotile, vizibil slăbit.
Ulterior, el declara că acela nu este un scaun cu rotile, ci unul de birou, care are roți, dar recunoștea că urmează de mai mulți ani un tratament și că starea sa de sănătate nu era una bună.
Compozitorul, pianistul și interpretul Horia Moculescu s-a născut la 18 martie 1937, în Râmnicu-Vâlcea.
La vârsta de șase ani a învățat să cânte la acordeon. A urmat cursurile medii la Turda, la Liceul de Băieți (actualul Colegiu Național ”Mihai Viteazul” din Turda), unde s-a remarcat prin virtuozitatea cu care interpreta piese de muzică ușoară la pian și la acordeon.
Artistul mărturisea într-un interviu că acordeonul îi fusese trimis de tatăl său, de pe front, în 1943 și a învățat singur să cânte la acest instrument. Mai târziu, acest lucru i-a folosit la studiul pianului, având norocul de a învăța să cânte la pian cu profesori foarte buni, porivit tvrinfo.ro.














