Trencadis Corp va furniza CNAS un sistem IT care va optimiza procesele decizionale ale instituției. Contractul se apropie de 80 milioane lei

Știri   
Trencadis Corp va furniza CNAS un sistem IT care va optimiza procesele decizionale ale instituției. Contractul se apropie de 80 milioane lei

Trencadis Corp Baia Mare, companie de tehnologie specializată în dezvoltarea și implementarea de soluții software, va furniza către Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) un sistem IT care va permite optimizarea proceselor decizionale ale instituției și va furniza informațiile de politici publice în domeniul sănătății.

Finanțat din fonduri europene, contractul a fost semnat pentru 79,27 milioane de lei, fără TVA, de la un estimat de 82,58 milioane de lei, fără TVA. Sistemul IT va deveni operațional peste 18 luni, în martie 2024.

Urmărește-ne și pe Google News

La procedură s-a înscris și asocierea formată din Maguay Computers (lider), Software Imagination&Vision (societate desprinsă din Siveco România în 2019) și Phoenix IT.

FOTO Averea noului ministru al Educației. Soțul, contract la firma software deținută de un fost consultant politic al lui Iohannis și Dăncilă, alături de Frank Timiș și Carlo Burci CITEȘTE ȘI FOTO Averea noului ministru al Educației. Soțul, contract la firma software deținută de un fost consultant politic al lui Iohannis și Dăncilă, alături de Frank Timiș și Carlo Burci

"Obiectivul proiectului propus, intitulat Sistem Integrat de Management în Sistemul de Asigurări Sociale de Sănătate, este de a dezvolta un instrument extrem de important pentru suport operațional ce optimizează procesele decizionale ale instituției, de a furniza informații pe baza cărora pot fi realizate politici publice în domeniul sănătății și social, precum și de a consolida capacitatea instituțională a CNAS de a comunica rapid și eficient cu instituțiile care alimentează cu date sistemul de sănătate publică prin creșterea gradului de interoperabilitate a sistemelor informaționale și informatice utilizate și standardizarea datelor, fapt ce va conduce la creșterea eficienței activității proprii și a prestigiului instituției", se arată în caietul de sarcini al procedurii de atribuire.

Recent, Trencadis Corp a câștigat un contract de 10,23 milioane de lei, cu TVA, pentru digitalizarea activităților de control și autorizare în domeniul turismului. Mai multe informații AICI.

Poliția va avea, din primăvară, un sistem de supraveghere video care va identifica din mers numerele de înmatriculare ale mașinilor. O firmă din Constanța a câștigat contractul în fața Rasirom, controlată de SRI CITEȘTE ȘI Poliția va avea, din primăvară, un sistem de supraveghere video care va identifica din mers numerele de înmatriculare ale mașinilor. O firmă din Constanța a câștigat contractul în fața Rasirom, controlată de SRI

Trencadis Corp Baia Mare a raportat pentru 2021 afaceri de 99,9 milioane de lei, în creștere cu 0,6% față de 2020, în timp ce profitul net a scăzut cu 34%, la 1,99 milioane de lei.

Pentru acest an, conducerea companiei a estimat că business-ul va crește cu 10-15%, inclusiv pe baza noilor linii de business, dar și datorită proiectelor Trencadis de pe piața internațională. Mai multe detalii AICI.

Trencadis câștigă în fața Vodafone România un contract pentru Ministerul de Interne CITEȘTE ȘI Trencadis câștigă în fața Vodafone România un contract pentru Ministerul de Interne

Compania este controlată de Alexander N. Capital Management SRL - 63,95%, First Investments Holding Ltd (Insulele Caymann) - 22,48%, Carlo Robert Burci (fiul lui Cristian Burci) - 9,69% și Mihaela Moldovan - 3,88%, potrivit termene.ro.

Alexander N. Capital Management SRL este controlată integral de Radu Negulescu.

Omul de afaceri Frank Timiș este asociatul unic al First Investments Holding Ltd.

viewscnt
Afla mai multe despre
cnas
licitatie
sistem it
trencadis
phoenix it
siveco