Potrivit sursei citate, echipaje ale militarilor din toate subunitățile ISU Suceava s-au deplasat cu autospeciale cu apă, autocamioane, autoșenilate, motopompe și cu alte mijloace specifice pentru acest tip de intervenție.
"La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la nivelul litierei și în subteran, dar și la nivelul coronamentului unor arbori pe o suprafață de aproximativ 15 hectare", a precizat ISU Suceava.
Pentru a transporta apa în zonele afectate, pompierii militari au realizat sisteme de alimentare prin releu de motopompe și bazine, pe distanțe de peste 500 de metri. De asemenea, alimentarea cu apă în zonele de ardere a fost efectuată cu ajutorul tractoarelor forestiere, care au transportat bazine de 1.000 de litri și alte recipiente pentru alimentarea rucsacurilor de stins incendii și a motopompelor. Pentru asigurarea necesarului de apă, pe lângă autospecialele pompierilor care au asigurat realimentarea de la distanță, din surse de pe raza comunei Marginea, s-a realizat o lucrare de captare a apei în albia unui pârâu din fondul forestier, cu ajutorul unui buldoexcavator.
Intervenția a fost îngreunată de relieful montan abrupt, de suprafața extinsă afectată de incendiu, de vântul puternic și de accesul dificil al tehnicii de lucru în zona focarelor.
Misiunea s-a desfășurat pe tot parcursul zilei de vineri pentru localizarea incendiului și limitarea propagării flăcărilor la alte zone împădurite.
Pe timpul nopții de vineri spre sâmbătă, pompierii militari și lucrătorii silvici au rămas în teren pentru a continua misiunea de stingere.
Sâmbătă dimineața, echipele de pompieri au fost schimbate. Intervenția continuă, în cooperare cu lucrătorii silvici și voluntarii serviciilor pentru situații de urgență, până la lichidarea incendiului. (Agerpres)













