Președintele american Donald Trump i-ar fi cerut fostului secretar al Apărării James Mattis să excludă Amazon din contractul de 10 miliarde de dolari pentru furnizarea de servicii cloud Pentagonului, potrivit unei cărți referitoare la mandatul lui Mattis care urmează să fie publicată.
Guvernul a anunțat, vineri, că, începând cu 2 mai, va fi deschisă sesiunea 2019 pentru depunerea formularelor de solicitare pentru finanțare din Fondul de Dezvoltare și Investiții, program de 10 miliarde de euro care se va derula pe o perioadă de 20 de ani. De la aceeași dată va fi deschisă și sesiunea 2019 pentru depunerea formularelor de cerere de acord pentru finanțare în cadrul programului ”gROwth - Investim în copii, investim în viitor”, prin care se acordă finanțare de până la 500.000 euro pentru înființarea de grădinițe cu program sportiv.
Guvernul decide, în ședința de miercuri, alocarea a 300 milioane lei pentru Fondul de Dezvoltare și Investiții, care va asigura finanțarea unor proiecte de investiții publice, a anunțat premierul Dăncilă. Deși fondul a fost anunțat de liderul PSD iviu Dragnea ca având o capitalizare de 10 miliarde de euro, Dăncilă a declarat în trecut că ar fi vorba de 10 miliarde de lei. Șeful Executivului a precizat, acum, că vor fi alocate cele 10 miliarde de euro pe o perioadă de 20 de ani.
”Găuri” de miliarde lei au apărut în buget și în 2015, și în 2014, și aproape în fiecare an, iar acuzațiile care se aduc, în aceste zile, fostului executiv, sunt valabile pentru guvernele care l-au precedat, aproape fără excepție. De ce?