Guvernul dă drumul, după Paște, finanțărilor din Fondul de 10 miliarde euro și pentru programul de ”grădinițe sportive”

Guvernul dă drumul, după Paște, finanțărilor din Fondul de 10 miliarde euro și pentru programul de ”grădinițe sportive”
scris 26 apr 2019

Guvernul a anunțat, vineri, că, începând cu 2 mai, va fi deschisă sesiunea 2019 pentru depunerea formularelor de solicitare pentru finanțare din Fondul de Dezvoltare și Investiții, program de 10 miliarde de euro care se va derula pe o perioadă de 20 de ani. De la aceeași dată va fi deschisă și sesiunea 2019 pentru depunerea formularelor de cerere de acord pentru finanțare în cadrul programului ”gROwth - Investim în copii, investim în viitor”, prin care se acordă finanțare de până la 500.000 euro pentru înființarea de grădinițe cu program sportiv. 

Guvernul a alocat miercuri 300 milioane lei pentru Fondul de Dezvoltare și Investiții, care va asigura finanțarea unor proiecte de investiții publice. Deși fondul a fost anunțat de liderul PSD iviu Dragnea ca având o capitalizare de 10 miliarde de euro, Dăncilă a declarat în trecut că ar fi vorba de 10 miliarde de lei. Șeful Executivului a precizat, tot miercuri, că vor fi alocate cele 10 miliarde de euro pe o perioadă de 20 de ani.

Comisia Națională de Strategie și Prognoză va primi formularele de solicitare pentru finanțare din Fondul de Dezvoltare și Investiții începând cu 2 mai 2019, ora 10.00. Solicitările se pot depune prin poștă, curierat sau personal la Registratura Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză din str. Cristian Popișteanu, nr. 2-4, sectorul 1, București.

Iohannis reclamă la Curtea Constituțională Contul Junior introdus de Guvern, inclusiv pe motivul încălcării GDPR CITEȘTE ȘI Iohannis reclamă la Curtea Constituțională Contul Junior introdus de Guvern, inclusiv pe motivul încălcării GDPR

Solicitările de finanțare se analizează în ordinea înregistrării la registratura Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză și se soluționează în limita plafoanelor aprobate pentru anul 2019, cu această destinație, care sunt în sumă de 5 miliarde lei, precizează Guvernul, care dă astfel de înțeles că pe parcursul anului ar urma să aloce și alte sume pentru Fond. 

Toate informațiile privind condițiile care trebuie îndeplinite în vederea obținerii finanțării și modul de completare a documentelor necesare, în limba română, se regăsesc la secțiunea “Fondul de Dezvoltare și Investiții” pe pagina de internet a Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (www.cnp.ro).

​Unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, asociațiile de dezvoltare intercomunitară, respectiv universitățile pot să se adreseze CNSP, în scris, anterior depunerii solicitării de finanțare, în vederea verificării eligibilității. CNSP va verifica încadrarea în domeniile prioritare și va comunica dacă proiectul poate fi finanțat din Fond.

Legea turismului: Hotelierii vor fi controlați de inspectori care se vor da drept turiști. Pentru a închiria apartamente pe site-uri specializate precum Airbnb, proprietarii vor trebui să se înregistreze la minister CITEȘTE ȘI Legea turismului: Hotelierii vor fi controlați de inspectori care se vor da drept turiști. Pentru a închiria apartamente pe site-uri specializate precum Airbnb, proprietarii vor trebui să se înregistreze la minister

În privința celuilalt program, Guvernul a adoptat săptămâna trecută o schemă de ajutor de stat prin care persoanele juridice de drept privat, inclusiv organizații neguvernamentale, asociații, fundații, federații și cluburi, vor putea beneficia, începând cu acest an, de un ajutor de minimis de până la 500.000 euro din valoarea investiției și de garantarea de către stat până la 50% din valoarea creditelor contractate pentru construcția de grădinițe cu program sportiv.

Formularele de cerere de acord pentru finanțarea din acest program se pot depune prin poștă, curierat sau personal la Registratura Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză din str. Cristian Popișteanu, nr. 2-4, sectorul 1, București, tot începând cu 2 mai, ora 10.00.

Formularele de cerere de acord pentru finanțare depuse până în prezent vor trebui retransmise conform normelor metodologice aflate pe site-ul CNSP.

Comisia Națională de Strategie și Prognoză va publica pe site-ul său, periodic, lista cererilor de acord pentru finanțare depuse și stadiul analizei acestora.

Toate informațiile privind condițiile care trebuie îndeplinite în vederea obținerii finanțării se regăsesc la secțiunea „gROwth - Investim în copii, investim în viitor” pe pagina de internet a Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (www.cnp.ro). 

viewscnt
Afla mai multe despre
guvern
fond
10 miliarde
gradinite
sportiv
formular
depunere
incepere
prognoza