Lipsa activității la sediu și a deducerii cheltuielilor cu utilitățile scapă firmele și PFA de impozitul majorat pe clădire, potrivit Codului Fiscal. Însă, într-o notă internă, Fiscul consideră că, în unele cazuri, criteriul de recunoaștere a activității independente este chiar deținerea spațiului.
Una dintre cele mai mari agenții de turism din România ultimilor ani, Perfect Tour, a reușit să treacă peste momentele dificile din decembrie, când DNA i-a blocat conturile încercând să recupereze prejudiciile dintr-un dosar al fostului soț al Corinei Păcuraru, proprietara agenției. Conturile au fost deblocate între timp și, chiar dacă a pierdut majoritatea clienților corporate, agenția își continuă activitatea pe segmentul vânzării de vacanțe.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) nu va începe acțiuni în încetare în interes colectiv împotriva băncilor și nu le va amenda sau suspenda activitatea, a declarat președintele instituției, Marius Dunca. Anterior, acesta declarase că analizează posibilitatea de a suspenda activitatea a opt bănci, după ce i-au fost sesizate posibile practici incorecte sau abuzive ale acestora.
Specialiștii ANAF au explicat pe pagina de Facebook a instituției cum se poate închide un PFA.