Grupul Coface, expert în asigurarea de credit, a reușit să angajeze, în șase luni de la inaugurarea centrului IT din București, doar 30 de specialiști, mai puțin de jumătate din cele 80 de posturi scoase la concurs. Deși motivul care a îngreunat recrutarea, și anume concurența mare pentru specialiști IT, persistă, Coface intenționează în continuare să-și completeze echipa, noul termen pentru acest obiectiv fiind începutul anului viitor.
O treime din recrutările de angajați în industria IT&C, confruntată cu un deficit semnificativ de programatori, au fost realizate anul trecut prin platforma LinkedIn, iar 20% au provenit din recomandările angajaților. Restul situațiilor au implicat selectarea candidaților de pe site-uri de recrutare sau promovări interne și evoluția profesională în cadrul firmei.
Comenzile certe din partea clienților și faclitățile fiscale susțin planurile de angajări ale jucătorilor din domeniul IT, cum ar fi ATOS Romania, Microsoft și Pentalog, care, cumulat, vor să angajeze aproape 1.200 de specialiști în următorii ani, au declarat reprezentanții companiilor prezenți la un eveniment de specialitate.
Stefanini România a recrutat în primul semestru un număr de 348 de persoane pentru birourile din București și Sibiu și a ajuns la 1.150 de angajați. Până la finele acestui an, compania și-a propus să mai angajeze 150 de salariați.