Subsidiarele marilor jucători din IT vor să angajeze 1.200 de persoane în următorii ani

Subsidiarele marilor jucători din IT vor să angajeze 1.200 de persoane în următorii ani
Adrian Dumitrache
Adrian Dumitrache
scris 27 oct 2015

Comenzile certe din partea clienților și faclitățile fiscale susțin planurile de angajări ale jucătorilor din domeniul IT, cum ar fi ATOS Romania, Microsoft și Pentalog, care, cumulat, vor să angajeze aproape 1.200 de specialiști în următorii ani, au declarat reprezentanții companiilor prezenți la un eveniment de specialitate.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

“Avem planuri concrete de angajări. Vom atinge 2.100 de angajați până la finele anului 2016, de la 1.350 în prezent”, a declarat directorul general al ATOS Romania, Cătălina Dodu, fără să detalieze.

ATOS Romania, subsidiara unui mare integrator francez de soluții IT, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de aproape 165 milioane de lei, în creștere cu 50% față de 2013.

Compania este specializată în administrarea și integrarea sistemelor și proceselor IT din cadrul firmelor și furnizează, de asemenea, servicii de consultanță în domeniu.

Cu centre în București, Brașov și Timișoara, ATOS este prezentă în România din 2011, în urma achiziției Sie­mens IT Solutions and Services din Germania, prezentă și pe piața locală.

Și Microsoft Romania vrea să angajeze anual, în următorii 2-3 ani, între 150 și 200 de ingineri, de la 600 de angajați în prezent, afirmă Iulian Minea, FSI Acount Manager în cadrul subsidiarei producătorului american de software.

Gregory Rondin, director Delivery Center la Pentalog Romania, a afirmat că furnizorul de servicii de consultanță și dezvoltare de software va angaja 300 de persoane în următorii doi ani.

“Avem 700 de angajați în Romania, plus 100 în Republica Moldova. Vrem să angajăm 300 de specialiști în următorii doi ani”, a spus Rondin.

Parte a grupului francez Pentalog, subsidiara locală are deschise birouri în Brașov, unde este situat sediul central, București, Iași, Cluj-Napoca și Sibiu.

Anul trecut, Pentalog Romania a consemnat o cifră de afaceri de peste 69 milioane de lei, în urcare cu 16% față de anul 2013.

Huawei Romania analizează posibilitatea deschiderii celui de-al doilea centru, mai multe detalii urmând să fie prezentate până la finele acestui an.

“De ceva vreme se analizează posbilitatea deschiderii unui nou centru într-un oraș apropiat limbilor germanice. Până la finele anului vom anunța orașul și valoarea investiției”, a afirmat Victor Stan, directorul general al centrului de servicii globale deschis de Huawei în București.

Fost director tehnc al Telemobil, operatorul rețelei de telefonie mobilă Zapp până în ianuarie 2008, Stan conduce și activitatea centrului global de operațiuni de rețea din București (Global Network Operation Center).

Reprezentanții celor patru subsidiare au arătat că facilitățile fiscale și nivelul de pregătire al absolvenților din domeniul IT&C sunt principalele motive care au condus la dezvoltarea peste așteptări a afacerilor și dinamicii numărului de angajați.

“Toată lumea IT&C-ului local este de accord că aceste facilități fiscale au ajutat companiile locale din domeniu să crească, să angajeze absolvenți ai facultăților de specialitate și să oprească exodul acestora. Dacă s-ar putea și mai mult pe partea de avantaje fiscale, ar fi și mai bine”, a spus Stan, care și-a exprimat temerea privind dezvoltarea puternică a outsorcing-ului în defavoarea dezvoltării de aplicații software.

De asemenea, cererea susținută de specaliști preseză angajatorii pe partea de salarii, care în ultimii ani se află pe o dinamică ascendentă. În plus, angajatorii se confruntă în permanență și cu migrarea specaliștilor către companii care oferă salarii mai mari, pe fondul ofertei insuficiente a pieței muncii.

viewscnt
Afla mai multe despre
it&c
angajari
previziuni