Scăderea prețului la țiței de anul trecut a redus cu aproape 12% încasările statului român din redevențe petroliere în primele 9 luni din 2015, la 896,6 milioane lei, potrivit datelor Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM).
Anul trecut, cantitatea de țiței din import transportată prin conductele Conpet a crescut cu mai mult de 15% față de 2014, la peste 3 milioane de tone, iar ANRM a majorat tarifele reglementate practicate de companie pentru transportul petrolului provenit din afara țării cu procente cuprinse între 10 și 21%.
Potențialii "clienți" ai ANRM, reglementații (ROPEPCA), susțin că reglementatorii (ANRM) sunt subfinanțați
Subsidiara grupului ungar MOL mai afirmă că i-a dat în judecată pe proprietarii și arendașii de terenuri de pe perimetru care nu au permis companiei și subcontractorilor acesteia accesul pe terenurile lor, în vederea derulării de lucrări de prospectare seismică.
Compania susține că proprietarii nu i-au acordat drept de acces pe terenurile lor pentru lucrări de prospectare și explorare a resurselor de hidrocarburi de pe perimetre, iar unele autorități locale din zonă au luat măsuri de interzicere a oricăror operațiuni petroliere pe teritoriul localităților respective.
Cei de la Prospecțiuni SA se plâng de prăbușirea prețurilor la țiței, de greutatea cu care obțin de la autoritățile locale din România autorizații pentru lucrări de achiziții de date geofizice și de amânarea de către ANRM a scoaterii la licitație a unor noi perimetre de hidrocarburi în vederea concesionării.
Amenzile pentru încălcarea Legii minelor vor fi dublate față de nivelurile actuale prevăzute de lege, rămase neschimbate din 2003, acestea urmând să fie actualizate cu rata cumulată a inflației consemnată în intervalul aprilie 2003 – iunie 2015.