Compania Municipală Termoenergetica, operatorul sistemului centralizat de încălzire din Capitală, aflată sub autoritatea Consiliului General al Municipiului București (CGMB), face primii pași concreți pentru a compensa temporar, pe perioada iernii, pierderile mari din rețeaua sa de transport și distribuție, precum și distanța mare dintre CET Sud și zona de nord a Bucureștiului, care afectează continuitatea și calitatea alimentării cu căldură și apă caldă, prin închirierea și instalarea de capacități provizorii de producție de agent termic pe un teren din cartierul Titan, aflat în proprietatea companiei Titan Power, controlată indirect de Ministerul Energiei.
Proximitatea jobului sau a locuinței de sala de sport sunt principalii factori de decizie în alegerea acesteia, astfel că 44% dintre bucureșteni merg la centre din Pipera, Militari și Berceni, potrivit 7card, care a analizat numărul de vizite efectuate în decursul unui an. 55% dintre bucureșteni optează pentru fitness și aerobic.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență București cere bucureștenilor să anunțe instituția unde sunt cluburile și barurile din Capitală care nu figurează în evidențele sale, pentru a fi verificate.
Trei din patru bucureșteni iau cina și micul dejun în bucătărie în timpul săptămânii, iar o treime mănâncă același lucru în fiecare dimineață și același fel la masa de seară, potrivit unui studiu realizat de IKEA.