Proiectul de lege care interzice debranșările de la sistemele centralizate de încălzire de tip RADET în arealele declarate de primării ca fiind zone unitare de încălzire prin astfel de sisteme, dar reduce și TVA-ul pe căldura și apa caldă livrate populației de la 19% la 5%, adoptat inițial în urmă cu 3 ani, dar trimis după aceea la reexaminare de către președintele Klaus Iohannis, a fost reaprobat cu modificări de către Comisia de Industrii și Servicii a Camerei Deputaților și va merge în plenul Camerei decizionale pentru votul final.
Termoenergetica, urmașa falimentarei RADET, operatorul sistemului centralizat de încălzire din Capitală, datorează peste 426 milioane lei producătorului de energie termică controlat de stat Electrocentrale București (ELCEN) pentru agentul termic livrat în ianuarie-aprilie anul acesta, în principal din cauza faptului că Primăria Capitalei, care controlează Termoenergetica, nu și-a respectat obligația legală de a îi vira în termenul prevăzut de lege (15 zile de la prezentarea deconturilor) subvenții de 479,2 milioane lei pentru acoperirea diferenței dintre costurile reale ale termoficării și prețul de livrare redus plătit de populație.
În decembrie anul trecut, ministrul Energiei, Virgil Popescu, declara că ELCEN, deținută de minister, principalul producător de energie termică pentru sistemul centralizat de încălzire din Capitală, are în plan să închirieze capacități modulare de generare de agent termic pe care să le amplaseze în incinta unora dintre CET-urile sale, pentru sporirea capacității de producție a acestora, în scopul suplinirii pierderilor extrem de mari din rețeaua de transport și distribuție a Termoenergetica.
Electrocentrale București (ELCEN), cel mai important producător de energie termică și electrică din Capitală, controlat de Ministerul Energiei și aflat încă în insolvență, pregătește lucrări de retehnologizare a unor capacități de producție de agent termic în regim de vârf de 400 Gcal/h la 3 dintre cele 4 centrale pe gaze ale sale, necesare pentru respectarea limitelor de emisii industriale impuse de legislația europeană de mediu
Scumpirea galopantă a certificatelor CO2 este o problemă tot mai mare pentru companiile energetice românești, Guvernul fiind nevoit să acorde în acest scop un ajutor de stat masiv Complexului Energetic Oltenia, de peste 241 milioane euro.
Nuclearelectrica livrează energie termică societății locale de distribuție a energiei termice, Utilități Publice SRL Cernavodă, deținută de Primărie, precum și unor consumatori finali din localitate, în principal agenți economici și instituții social-culturale. Anul trecut, compania a încasat din vânzarea energiei termice suma de 5,77 milioane lei, în scădere cu 8,7% față de 2019 (6,32 milioane lei).
Din declarațiile oficialităților implicate, precum și din documente consultate de Profit.ro, rezultă că și la Constanța se are în vedere transferul operării rețelei de transport și distribuție a agentului termic pe o firmă nouă și curată de datorii, pentru a se putea accesa fondurile UE nerambursabile necesare pentru înlocuirea, redimensionarea și modernizarea conductelor, Primăria dorind și preluarea producătorului local de energie termică, controlat în prezent de Guvern. Tot precum în Capitală, însă, autoritatea locală riscă să fie trasă la răspundere pentru insolvența și posibilul faliment al RADET Constanța.
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a abrogat o hotărâre de Consiliu din vara anului trecut, din mandatul fostului primar general PSD Gabriela Firea, prin care fusese aprobată demararea procedurilor necesare fuziunii dintre Termoenergetica, urmașa falimentarei RADET, operatorul sistemului centralizat de încălzire din Capitală, și Energetica Servicii, companie municipală responsabilă cu reabilitarea și modernizarea rețelelor de transport și distribuție de agent termic, care la acel moment se aflau ambele în proces de desprindere din Compania Municipală Energetica, a cărei înființare fusese declarată ilegală de instanța de judecată.
Electrocentrale București (ELCEN), principalul producător de energie termică pentru sistemul centralizat de încălzire al Capitalei, controlat de Ministerul Energiei și aflat încă în insolvență, a demarat la tribunal un litigiu cu propriul său administrator judiciar, Sierra Quadrant, obiectul neînțelegerii, cu miză de milioane de lei, fiind baza de calcul a onorariului de succes cuvenit administratorului pentru stingerea de creanțe de peste 1 miliard de lei.
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat că Primăria Municipiului București (PMB) vrea să cumpere principalul producător de energie termică pentru sistemul centralizat de termoficare din Capitală, Electrocentrale București (ELCEN), controlat de Ministerul Energiei și aflat în insolvență. Aceeași intenție fusese exprimată anterior și de către Romgaz, deținută de același minister.
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat la finalul săptămânii trecute că Electrocentrale București (ELCEN) din subordinea ministerului, principalul producător de energie termică pentru sistemul centralizat de încălzire din Capitală, va închiria capacități modulare de generare de agent termic pe care le va amplasa în incinta unora dintre CET-urilor sale, pentru sporirea capacității de producție a acestora, în scopul suplinirii pierderilor extrem de mari din rețeaua de transport și distribuție a Companiei Municipale Termoenergetica.
Avaria de la termocentrala CET Sud, care a lăsat fără căldură și apă caldă o bună parte din București, a fost remediată, iar de luni situația va reveni la normal, a declarat ministrul Economiei, Virgil Popescu, după o întâlnire la Guvern cu primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, cu oficiali ai producătorului de energie termică Electrocentrale București (ELCEN) și cu cei ai operatorului sistemului centralizat de încălzire Termoenergetica.
Creditorii Electrocentrale București (ELCEN), cel mai mare producător de energie termică pentru sistemul centralizat de încălzire din București, companie în insolvență controlată de Ministerul Economiei, au aprobat în ședință actele și procedurile necesare pentru ca societatea să își achite prin compensare datoriile fiscale cu bani pe care Primăria Capitalei îi are de încasat de la bugetul de stat pentru a îi achita ca subvenție către operatorul de termoficare Termoenergetica, doi miniștri-cheie ai Guvernului promițând anterior că, prin această metodă, ELCEN va ieși din insolvență.
Proiectul de ordonanță de urgență de rectificare a bugetului de stat alocă suma de peste 969 milioane lei, rămași de la precedenta rectificare, pentru mai multe tipuri de cheltuieli ale autorităților locale, inclusiv cele cu subvențiile de la bugetele locale pentru acoperirea diferenței dintre costurile reale ale operatorilor de termoficare centralizată și prețurile reduse facturate populației la căldură și apă caldă.
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a sugerat că este posibilă o nouă modificare a planului de reorganizare a principalului producător de energie termică din Capitală, Electrocentrale București (ELCEN), care să includă participarea creditorilor companiei aflate în insolvență la investițiile necesare în modernizarea centralelor ELCEN.
Fosta conducere a Primăriei Capitalei bloca proiectul construirii unei noi centrale de producție de energie termică și electrică în București, în cartierul Titan, avut în vedere de către Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), controlată integral de Ministerul Economiei, a declarat ministrul de resort, Virgil Popescu.
Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schemă de ajutor prezentată de România, menită să sprijine construirea și/sau modernizarea sistemelor sale de încălzire centralizată, astfel încât acestea să se bazeze exclusiv pe surse regenerabile de energie, a anunțat Executivul de la Bruxelles.
Electrocentrale București (ELCEN), cel mai important producător de energie termică și electrică din Capitală, controlat de Ministerul Economiei, ia în calcul instalarea de sisteme de stocare de energie și de capacități eoliene și solare la noua unitate de cogenerare pe care vrea să o construiască la termocentrala CET Sud, inclusiv pentru a face proiectul mai finanțabil prin fonduri UE destinate combaterii schimbărilor climatice, potrivit unui document al companiei.
Premierul Ludovic Orban i-a spus noului primar general al Capitalei Nicușor Dan, cu ocazia depunerii de către acesta a jurământului la preluarea mandatului, că acum are încredere să transfere bani de la bugetul de stat către municipalitate pentru ca aceasta să aibă cu ce să plătească subvențiile destinate termoficării centralizate din București. Fostul primar PSD Gabriela Firea a solicitat în mai multe rânduri același lucru de la actualul Executiv PNL, însă fără succes.
Direcția Generală Concurență (DG Competition) din cadrul Comisiei Europene nu a aprobat încă ajutorul de stat constând în acordarea unei finanțări nerambursabile în valoare de peste 236 milioane euro prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) pentru proiectul reabilitării a aproape 106 de kilometri de traseu de rețea de transport din cadrul sistemului centralizat de termoficare al Municipiului București, se arată într-un document guvernamental.
Noul primar general ales al Capitalei, Nicușor Dan, proaspăt validat în funcție, a promis că bucureștenilor care sună la operatorul sistemului centralizat de termoficare din București, Compania Municipală Termoenergetica, cu sesizări privind probleme în livrarea căldurii și apei calde li se va răspunde în permanență la telefon.
Ca și cum nu ar fi fost suficient că are datorii restante de circa 400 milioane lei față de furnizorul de agent termic Electrocentrale București (ELCEN), în principal din cauza neachitării de către Primăria Capitalei a subvenției pentru prețul sub costuri facturat populației, și că se va confrunta la iarnă cu mai multe avarii "decât poate să suporte", după cum a declarat chiar noul primar ales Nicușor Dan, Termoenergetica, urmașa falimentarei RADET, joacă acum și într-o piesă de teatru fiscal și birocratic absurd.
Soluția bunei funcționări a sistemului de termoficare din București este integrarea producătorului Electrocentrale București, controlat de Ministerul Economiei, cu transportatorul, distribuitorul și furnizorul Termoenergetica, din subordinea Primăriei Capitalei, a declarat, la Profit Energy.Forum, administratorul special al ELCEN, Claudiu Crețu.
Ales primar general al Capitalei și ca urmare a revoltei bucureștenilor lipsiți de apă caldă din cauza stării dezastruoase a sistemului centralizat de termoficare operat de Compania Municipală Termoenergetica a Primăriei, urmașa falimentarei RADET, Nicușor Dan nu va putea rezolva această problemă nici pe termen scurt și nici pe termen mediu și lung fără sprijinul Guvernului, care controlează Electrocentrale București (ELCEN), principalul producător și furnizor de energie termică al Termoenergetica și totodată principalul creditor al acesteia.
La această variantă s-a ajuns atunci ca urmare a blocajului planului inițial avut în vedere în cadrul procedurilor de insolvență ale ELCEN și RADET, de înființare a unui sistem unitar de încălzire centralizată a Bucureștiului, care să includă și producția, și transportul, distribuția și furnizarea de energie termică, prin unificarea operațiunilor ELCEN și RADET în cadrul unei singure companii a Primăriei Capitalei.