Ministrul Finanțelor, Anca Dragu, a declarat că, în acest moment, este absolut prematur să discute despre măsurile de reducere a taxelor programate pentru 2017, printre care diminuarea TVA de la 20% la 19% și a accizelor la carburanți, urmând să fie analizate încasările bugetare din acest an.
Dăm în plată și apoi nu mai dăm în plată, cel puțin o perioadă. Nu mai fumăm nicăieri, după care ne răzgândim și inventăm câteva locuri de fumat.
Normele Codului Fiscal care aduc clarificări în privința impozitării clădirilor au fost publicate luni, 21 martie, în Monitorul Oficial, cu doar zece zile înainte de expirarea termenului pentru depunerea declarațiilor la direcțiilor locale.
Persoanele fără venituri și cele care obțin exclusiv venituri din investiții – dividende, dobânzi – sub un salariu minim vor putea opta să plătească CASS lunar sau la data la care au nevoie de servicii medicale, potrivit unui proiect de modificare a Codului fiscal.
Ordinele emise de șefului Fiscului, foarte numeroase și cu impact mare asupra activității contribuabililor, dar pe care aceștia ajung adesea să le cunoască abia după adoptare, ar putea fi publicate, pentru consultare publică și evaluare a impactului asupra IMM, înainte de începerea procesului de avizare. Ministrul Economiei, Costin Borc, vrea să facă o propunere în acest sens în Guvern, a declarat acesta la conferința Growth Forum, organizată la BNR de Profit.ro.
Terenurile agricole amplasate în intravilan nu vor mai fi supuse unui regim de impozitare diferențiat, respectiv proprietarii acestora nu vor mai plăti pentru 400 metri pătrați din teren impozitul aferent unui teren cu construcții.
Tichetele cadou și cadourile sunt neimpozabile pentru toți angajații, potrivit Codului fiscal, intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2016. Anterior, scăpau de impozitare doar cadourile în bani sau în natură oferite copiilor, de Crăciun, Paști și 1 iunie, precum și angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie.
Mentalitatea autorităților fiscale a rămas neschimbată, deși România are atât un nou Cod Fiscal, cât și un nou Cod de procedură fiscală, a declarat, joi, consultantul fiscal Dan Schwartz - managing partner RSM România, în cadrul conferinței cu tema Fiscalitate pentru o Românie Durabilă.
Dezvoltatorii imobiliari persoane fizice vor fi impozitați cu 16%, ca activități independente, în loc de 2% sau 3% asupra prețului de vânzare, conform propunerilor de modificare a Codului Fiscal, dezbătute de Ministerul de Finanțe.
Un proiect de lege înregistrat zilele trecute la Parlament propune modificarea Codului Fiscal cu scopul scutirii de impozit în cazul clădirilor clasificate ca monument istoric și al terenurilor acestora, indiferent de forma de proprietate, publică sau privată. În prezent, consiliile locale pot decide dacă scutesc de impozit o astfel de clădire, dar parlamentarii propun eliminarea acestei prerogative a aleșilor locali.
Proiectul de norme ale Codului fiscal prezintă exemple noi de calcul al impozitului în cazul persoanelor care dețin în intravilan, în aceeași localitate, mai multe terenuri. Recent, Finanțele precizau că formula aflată în normele în vigoare nu trebuie să fie luată în considerare de autoritățile locale.
Proiectul de norme ale Codului fiscal are prevederi noi în privința impozitării clădirilor mixte, utilizate atât ca sedii sociale, cât și ca locuințe, care nu au suprafețe delimitate pentru fiecare scop.
Firmele și PFA înregistrate în ultimii șase ani și cele care au făcut mențiuni la Registrul Comerțului în această perioadă vor plăti impozit majorat pe clădiri, chiar dacă nu au efectiv activitate în sediu. Motivul este că, din 2010, Fiscul a cerut ca înființarea și funcționarea să fie condiționate de un spațiu distinct afectat activității, iar acest lucru înseamnă, implicit, o taxă mai mare.
Ministrul finanțelor, Anca Dragu, a declarat că, până la sfârșitul lunii februarie, Codul fiscal și normele vor fi modificate, iar în acest moment un grup de lucru din cadrul ministerului încearcă să identifice elemente care trebuie să fie îndreptate.
Ministerul de Finanțe precizează că prevederile normelor Codului fiscal referitoare la impozitarea terenurilor nu trebuie să fie luate în calcul de autoritățile locale,arătând că pregătesc un act normativ de modificare. Este al doilea anunț de acest fel făcut de minister, în ultimele două săptămâni, primul vizând taxarea locuințelor în care se află sedii de firme sau PFA.
Contractele cu clauze clare, care înlătură orice dubiu privind subordonarea, sunt esențiale pentru încadrarea unei activități ca independente – profesii libere, PFA – dar sunt insuficiente în cazul unui control fiscal care trebuie să constate și dacă acestea reflectă realitatea sau dacă au fost încheiate doar pentru o impozitare mai scăzută.
Noile norme ale Codului Fiscal, în vigoare din 13 ianuarie 2016, au modificat tipul de colorant care trebuie folosit în mod obligatoriu la marcarea motorinei scutite de acciză pentru transport naval și, în plus, i-au obligat pe furnizorii de astfel de coloranți să se certifice, pentru a-și putea desfășura legal activitatea, doar la laboratoare chimice acreditate potrivit unui standard internațional pe care, deocamdată, nu-l deține nici un laborator din România.
După ce a reușit să promoveze în camera legislativă din care face parte două proiecte de lege prin care contractele de credit nu mai constituie titluri executorii, senatoarea Cristiana Anghel propune și noi reglementări în Codul Fiscal. Anghel vrea ca orice modificare adusă Codului Fiscal să fie efectuată exclusiv de către Parlament.
Fitch a confirmat ratingurile României pentru datoriile pe termen lung, la 'BBB-' în cazul celor în valută și la 'BBB ' pentru cele în lei, perspectiva fiind stabilă, dar relaxarea fiscală din 2016 și 2017 reprezintă un risc pentru calificativele țării, se arată într-un comunicat al agenția de evaluare financiară.
Normele Codului fiscal au fost publicate, pe 13 ianuarie, în Monitorul Oficial. Proiectul a fost aprobat în ședința de guvern din 30 decembrie 2015.
Măsura – obligația de plăti contribuția de sănătate de către cei fără venituri - poate avea un impact negativ semnificativ asupra unor anumite categorii defavorizate de contribuabili, a declarat ministrul Finanțelor, Anca Dragu, într-un comunicat, care precizează că prevederea din Codul Fiscal va fi modificată.
Guvernul va introduce o serie de modificări în noul Codul Fiscal, printre care și eliminarea obligativității persoanelor fără venituri de a plăti contribuția de asigurări de sănătate. Executivul va schimba astfel deja Codul Fiscal abia intrat în vigoare la 1 ianuarie, după ce vechiul Cod a fost modificat de 95 de ori pe parcursul a 12 ani.
Plata CASS la salariul minim a fost considerată o „anomalie legislativă” care a dus la amnistierea, în 2015, a 3,6 milioane de debitori cu venituri sub acest plafon. Deși în nota de fundamentare a legii se arăta că prevederile care au produs "inechități" vor fi înlăturate, ele au fost nu doar menținute, ci și întărite cu noua obligație de înregistrare.
Noul Cod Fiscal, care va intra în vigoare de al 1 ianuarie, reduce cota de TVA de la 24% la 20%, impozitul pe dividende de la 16% la 5%, accizele pentru băuturi alcoolice, introduce obligatoriu contribuția de pensii pentru toate veniturile din activități independente și sisteme noi de taxare pentru microîntreprinderi și clădiri.
Guvernul se va reuni într-o ultimă ședință în acest an pe 29 decembrie, când va lua o decizie privind creșterea salariului minim. Executivul va adopta atunci nomele de aplicare a Codului Fiscal și ar putea putea aproba, totodată, noi prevederi, mai restrictive, privind programul Prima Casă.