Înmatriculările de autoturisme pe cele mai mari piețe auto din Europa au crescut în luna iulie, contribuind astfel la un posibil volum record pentru 2017. Germania, Franța și Italia, trei dintre țările din Big Five, au generat creșteri pentru marca Dacia, Marea Britanie urmând să anunțe rezultatele zilele viitoare. În Spania, Dacia a scăzut însă atât în iulie, cât și de la începutul anului. Marca Dacia înregistrat în total peste 175.000 de autoturisme vândute pe aceste piețe, pe cele 7 luni.
Autoritățile germane au prezentat statisticile privind piața auto în luna iunie, cu rezultate surprinzătoare, o scădere de 3,5 procente față de iunie 2016, după un șir de creșteri în primele 5 luni ale anului. Dacia a scăzut, de asemenea, cu 2,2 procente, dar își păstrează unul dintre cele mai mari ritmuri de creștere de pe piață, în 2017, cu un avans de peste 27 de procente față de anul trecut.
România a ajuns în topul furnizorilor de autovehicule pentru Germania, una dintre cele mai mari piețe de automobile din lume, mașinile românești reprezentând aproape 6% din importurile de vehicule din această țară.
Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Germania au crescut cu 35,4% în primele cinci luni ale acestui an, la 26.098 de unități, pe o piață care a avansat cu 24,7%, la 1,46 milioane de autoturisme, potrivit datelor publicate de autoritatea germană pentru transporturi auto - KBA.
Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Germania au crescut cu 31,1% în primele patru luni ale acestui an, la 19.313 de unități, pe o piață care a avansat cu 2,5%, la 1,135 milioane de autoturisme, potrivit datelor publicate miercuri de autoritatea germană pentru transporturi auto - KBA.
Dacia a înregistrat o creștere uriașă, de peste 50%, pe piața auto din Germania, în martie, urcând vânzările totale pe primul trimestru la peste 14.000 de unități, și o cotă de piață de 1,7%.
Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Germania au crescut cu 26,2% în primele două luni ale acestui an, la 7.333 de unități, pe o piață care a avansat cu 3,5%, la 485.001 de autoturisme, potrivit datelor publicate joi de autoritatea germană pentru transporturi auto - KBA.
Dacia își menține ritmul bun de vânzări de pe piața Germaniei, cea mai mare piață auto din Uniunea Europeană, și înregistrează o creștere de peste 23 de procente în luna ianuarie, raportat la aceeași lună din 2016. Mai multe mărci au înregistrat scăderi în prima lună din 2017, în pofida tendinței pozitive a pieței.
Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Germania au crescut cu 7,3% în 2016, la 49.124 de unități, pe o piață care a avansat cu 4,5%, la peste 3,35 milioane de autoturisme, potrivit datelor publicate de autoritatea germană pentru transporturi auto - KBA.
Înmatriculările de autoturisme noi Dacia în Germania au crescut cu 8% în primele opt luni din acest an, de la 31.893 unități în perioada similară a anului trecut la 34.442 unități, pe o piață în urcare cu 5,6%, la 2,256 milioane de mașini.
Peste 29.500 de autoturisme noi Dacia au fost înmatriculate pe piața din Germania în primele șapte luni ale anului, în creștere cu 5,2% comparativ cu intervalul similar din 2015, arată datele Biroului german de înmatriculări auto KBA publicate marți.
Înmatriculările de autoturisme noi Dacia în Germania au crescut cu 4,2% în primul semestru, de la 23.751 unități în perioada similară a anului trecut la 24.751 unități, avansul fiind sub cel al pieței germane, arată datele Biroului german de înmatriculări auto KBA.
Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Germania au crescut cu 0,2% în primele cinci luni din 2016, față de perioada similară a anului trecut, la 19.276 de unități, în timp ce piața auto germană a înregistrat un avans de 6,8%, la aproape 1,4 milioane de mașini, potrivit datelor Biroului german de înmatriculări auto KBA.
Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Germania au scăzut cu 3% în primele patru luni din 2016, față de perioada similară a anului trecut, la 14.728 de unități, în timp ce piața auto germană a înregistrat un avans de 5,6%, la peste 1,1 milioane de mașini, potrivit datelor Biroului german de înmatriculări auto KBA.
Autoritățile din Germania au descoperit nereguli legate de nivelul emisiilor poluante la 16 mărci auto, printre care se numără și Dacia, a anunțat ministrul german al Transporturilor, Alexander Dobrindt, potrivit AFP. Germania este a doua piață externă ca mărime pentru Dacia, după Franța.
Înmatriculările de autoturisme noi Dacia în Germania au revenit pe creștere în martie, după două luni de scăderi consecutive, însă volumele vândute în primul trimestru s-au redus cu 2,7% raportat perioada similară a anului trecut, la 10.388 unități, potrivit datelor Biroului german de înmatriculări auto KBA.
Înmatriculările de autoturisme noi Dacia în Germania au scăzut cu 0,6% în primele două luni ale anului raportat la perioada similară a anului trecut, la 6.574 unități, în pofida unui avans de 2,2% consemnat la nivelul lunii februarie, potrivit datelor Biroului german de înmatriculări auto KBA.
Înmatriculările de autoturisme noi Dacia în Germania au scăzut cu 2,8% în ianuarie raportat la perioada similară a anului trecut, la 3.634 unități, contrar evoluției pieței auto germane, care a crescut cu 3,3%. În pofida vânzărilor în coborâre, cota de piață a constructorului de la Mioveni a crescut ușor față de decembrie.
Vânzările Dacia au scăzut anul trecut cu 6,4% în Germania, la 45.764 de autovehicule, în timp ce în Franța au înregistrat un declin de 5%, la 97.441 unități, în pofida faptului că ambele piețe auto au consemnat creșteri. Franța și Germania sunt principalele piețe pentru marca Dacia.
Înmatriculările de autoturisme noi Dacia în Germania au scăzut cu 7,1% în primele 11 luni raportat la perioada similară a anului trecut, la 41.930 unități, în pofida unui avans de 9,6% în noiembrie față de aceeași lună din 2014, la 3.705 unități, potrivit datelor Biroului german de înmatriculări auto KBA.
Înmatriculările de autoturisme noi Dacia în Germania au scăzut cu 8,4% în primele zece luni raportat la perioada similară a anului trecut, la 38.225 unități, în timp ce la nivelul lunii octombrie, producătorul de la Mioveni a consemnat un declin de 11%, la 3.778 unități, potrivit datelor Biroului german de înmatriculări auto KBA.
Cota pe piața germană a constructorului de la Mioveni a coborât la 1,4% după primele nouă luni, de la 1,5% la finele lunii august.