Guvernul vrea să le impună titularilor de autorizații de construcție și demolare constituirea unei garanții financiare de minimum 0,5% din valoarea lucrărilor înscrisă în autorizație, pentru acoperirea cheltuielilor cu gestionarea deșeurilor provenite din lucrările de construcții.
Conform calculelor ALDE, prin capitalizarea actuală și viitoare, Pilonul II de pensii va aduce asiguraților un plus de 15%-20% față de pensia care ar rezulta din transferul contribuțiilor exclusiv la Pilonul I, a declarat marți deputatul ALDE, Varujan Vosganian, fost ministru de Finanțe. Acesta a arătat că ALDE nu susține desființarea Pilonului II de pensii, iar orice discuție pe această temă trebuie să urmărească îmbunătățirea Pilonului și nu desființarea sau suspendarea.
Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat sâmbătă, la Timișoara, că Pilonul 2 de pensii nu se desființează, ci este susținut de ALDE, în timp ce PNL face campanie de strângere de semnături "pentru ceva care nu se desființează".
Administratorul public al Municipiului București, Sorin Chiriță, a anunțat că Administrația Străzilor, ALPAB și Administrația Fondului Imobiliar vor fi desființate etapizat în 2018, iar serviciile oferite de către acestea vor fi preluate de companiile municipale.
Desființarea Autorității de Supraveghere Financiară și revenirea la cele trei instituții care supravegheau piața asigurărilor, pe cea a pensiilor private și piața de capital este o idee vehiculată în din ce în ce mai multe medii din zona financiară. Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR), care va fi lansat oficial pe 1 martie, anunță că va susține reînființarea unei entități care să se ocupe exclusiv cu piața asigurărilor.