Oamenii de afaceri Emil și Daniel Tănăsoiu (tată și fiu), deveniți celebri după ce au încasat 100 de milioane de euro de la Immofinanz pentru centrul de afaceri S-Park, vor să demoleze cartierului lor de vile La Mesteceni din zona Satului Francez, construit în anul 2000, cu planul să dezvolte în loc un complex cu hotel și apartamente cu servicii hoteliere, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a făcut genuflexiuni la stația sportivă smart din centrul municipiului, pentru un bilet gratuit pentru transportul public. El a făcut un gest similar anul trecut, pentru a încuraja oamenii să facă mișcare.
Emil Sămărtinean a fost numit astăzi în funcția de vicepreședinte al ANAF, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial. Sămărtinean a fost nominalizat pentru postul de vicepreședinte ANAF de către USR.
După o încercare eșuată a guvernului pe care îl conducea, în 2011, Emil Boc relansează ideea regionalizării României. Primarul din Cluj Napoca susține că o comasare a județelor în regiuni ar facilitata atragerea de fonduri europene și, de asemenea, ar distruge un sistem clientelar vechi de 55 de ani. Acesta este, de altfle, și motivul petru care este sceptic că un astfel de demers se va realiza.
Ambasadorul României la Paris, Luca Niculescu, semnaleză pe Facebook apariția unor benzi desenate în Franța despre Emil Cioran, „devenit cel mai mare stilist al limbii franceze, după Paul Valéry”, după cum scrie în prefața cărții. Desenele lui Patrice Reytier sunt grațioase și delicate, Cioran e îngândurat, aproape totdeauna singur printr-un Paris pustiu, de toamnă, notează Luca Niculescu.
Frații Marius și Emil Cristescu, unii dintre cei mai puternici și discreți oameni de afaceri din România, pregătesc actele necesare transformării în centru comercial a fostei hale de reparații a întreprinderii Utilaj Transport din zona Fizicienilor a Sectorului 3, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a obținut un nou mandat, cu 72.753 de voturi, la mare distanță de candidatul USR, Emanuel Ungureanu, care a întrunit puțin peste 8.000 de voturi. "Ce să spun clujenilor care m-au inventat și reinventat politic de fiecare dată, le datorez tot ceea ce sunt și tot ceea ce am făcut și fac în viața politică. De aceea simt o uriașă responsabilitate și sper să nu îi dezamăgesc", a declarat, luni, Emil Boc. Președinția Consiliului Județean a fost câștigată de Alin Tișe (PNL).
Fostul președinte Emil Constantinescu a suferit un accident casnic în urma căruia și-a fracturat grav clavicula și glezna, fiind operat la Spitalul Militar Central "Dr. Carol Davila".
Senatul, care este camera decizională a Parlamentului în domeniu și unde PSD deține majoritatea, a respins, miercuri, prin vot, după cum a semnalat anterior Profit.ro, ordonanța de urgență prin care Guvernul Orban, a desființat, la finele anului trecut, Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, condus de Ion Iliescu. ”Coincidența” a făcut ca, în aceeași zi, Camera Deputaților să respingă definitiv un proiect de lege, inițiat de USR, pentru desființarea Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, condus de Emil Constantinescu.
Poetul Emil Brumaru, regizorii Alexandru Darie și Cătălina Buzoianu, actrițele Ilinca Tomoroveanu și Tamara Buciuceanu Botez, muzicienii Leo Iorga și Mihai Constantinescu, jurnalistul Victor Eskenasy se numără printre personalitățile din România care au decedat în 2019.
Plenul Parlamentului se reunește, sâmbătă, într-o ședință solemnă, în care președintele Klaus Iohannis, reales pentru un nou mandat de cinci ani, depune jurământul. Au fost invitații foștii șefi de stat Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, dar și Guvernul, judecătorii CCR, Patriarhul Daniel și reprezentanții Casei Regale.
Primarul Clujului, Emil Boc, a comparat, într-un interviu pentru Ziua de Cluj, ruperea coaliției de guvernare PSD-ALDE cu o situație asemănătoare, petrecută în urmă cu 10 ani, când PSD ieșea de la guvernare, lăsând Guvernul Boc în minoritate.
Bulgaria se află încă în cursa pentru găzduirea viitoarei uzine auto pe care grupul german Volkswagen intenționează să o construiască în Europa de Est, a declarat ministrul bulgar al Economiei, Emil Karanikolov.
Poetul Emil Brumaru a murit, sâmbătă seară, la vârsta de 80 de ani, a anunțat scriitorul Liviu Antonesei pe blogul său, citat de News.ro.
Compania de transport Solaris din Polonia a primit noua ofertă din partea Primăriei Cluj-Napoca de livrare a 50 de troleibuze electrice, contract de aproape 30 de milioane de euro. Primăria anunțase recent că Solaris Bus & Coach a depus singura ofertă la licitația pentru achiziția acestor vehicule. Profit.ro a anunțat în vara anului trecut că municipalitatea clujeană va cumpăra de la Solaris 30 de autobuze electrice, în valoare de aproximativ 500.000 de euro fiecare, acestea fiind dotate cu wi-fi, camere video, aer condiționat și platformă joasă pentru persoane cu dizabilități. Primele 10 astfel de autobuze au fost puse în circulație în luna mai.
Calculele se bazează pe pretenția companiei de a fi identificat cu precizie momentul în timp de la care presupusul prejudiciu ar fi devenit efectiv: 29 iulie 2011. Întâmplător sau nu, la data respectivă, acțiunile Gabriel Resources erau cotate pe bursa din Toronto la prețul de 7,79 dolari/titlu, cu doar circa 9% sub maximul istoric de 8,60 dolari/titlu consemnat în iunie 2010.
Zece autobuze electrice au fost puse în circulație, joi, la Cluj-Napoca, prin Programul de cooperare elvețiano-român, primarul Emil Boc afirmând că sunt primele din România. Autobuzele sunt dotate cu tehnologie de ultimă generație, de la aer condiționat și internet, la podea joasă adaptată pentru persoanele cu dizabilități, camere video și sistem de ticketing. Autobuzele au o capacitate de 78 de locuri fiecare și o autonomie de 105 kilometri. Profit.ro a anunțat în vara anului trecut că municipalitatea clujeană va cumpăra 30 de autobuze electrice, în valoare de aproximativ 500.000 de euro fiecare, acestea fiind dotate cu wi-fi, camere video, aer condiționat și platformă joasă pentru persoane cu dizabilități.
Primăria Cluj-Napoca a primit autobuzele electrice pe care se pregătește să le pună în circulație, acestea urmând să fie folosite în premieră în România. Profit.ro a anunțat în vara anului trecut că municipalitatea clujeană va cumpăra 30 de autobuze electrice, în valoare de aproximativ 500.000 de euro fiecare, acestea fiind dotate cu wi-fi, camere video, aer condiționat și platformă joasă pentru persoane cu dizabilități.
Locuitorii Capitalei vor putea propune și vota online proiecte de investiții publice care să fie implementate de Primăria București cu bani de la bugetul local, după modelul introdus în premieră la Cluj-Napoca de primarul Emil Boc. Dintre propunerile cetățenilor, Primăria va selecta, în urma votului bucureștenilor, 20 de proiecte în valoare totală maximă de 4 milioane euro. Valoarea unui proiect nu poate depăși 200.000 de euro.
Fostul președinte Emil Constantinescu va fi mutat, temporar, din reședința oficială pe care o ocupă în prezent într-o locuință a RA-APPS de cel mult 200 metri pătrați, au transmis pentru Profit.ro surse oficiale.
Municipalitatea vrea să ofere la schimb un teren de peste 3.300 de metri pătrați din strada Vulcan Județul, proprietarului Parcului Emil Gârleanu din Sectorul 3 al Capitalei, la solicitarea acestuia, care ar urma să renunțe la obligația achitării de către primăria Sectorului 3 a unei sume de aproape 200.000 de euro reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului în perioada 2009-2011, potrivit unui proiect de hotărâre aflat, miercuri, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București (CGMB).
Primăria Cluj-Napoca va cumpăra 30 de autobuze electrice, în valoare de aproximativ 500.000 de euro fiecare, acestea fiind dotate cu wi-fi, camere video, aer condiționat și platformă joasă pentru persoane cu dizabilități. Primele autobuze vor fi livrate până cel târziu în martie 2018.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a inaugurat, vineri, Podul Traian din oraș cerându-le constructorilor care au lucrat la structură să stea sub el în momentul în care podul a fost traversat de primele mașini, el explicând că aceasta este ”o modalitate originală” de a garanta investiția.
Numărul doi din Uber, Emil Michael, a demisionat, a anunțat luni o sursă apropiată dosarului, un anunț care vine în condițiile în care grupul se confruntă cu acuzații de hărțuire și discriminare sexuală, relatează AFP.
Compania are în patrimoniu inclusiv un velier de competiție, al cărui preț poate ajunge la 300.000 de dolari și cu care Natalia Brăiloiu, soția patronului KDF Energy, a obținut performanțe importante la regate internaționale prestigioase. La una dintre acestea, în 2010, din echipajul Nataliei Brăiloiu a făcut parte și omul de televiziune Lucian Mîndruță.