România a emis obligațiuni denominate în euro pe piața internă, cu un volum de 500 de milioane de euro și maturitate de 5 ani, la cele mai scăzute randamente obținute vreodată pentru aceste instrumente, mediu/maxim de1,00%, respectiv 1,03% pe an, informează un comunicat al Ministerului de Finanțe.
Banca Centrală Europeană (BCE) va prelungi cu cel puțin șase luni, până la finele lunii martie 2017, programul privind achizițiile de obligațiuni din zona euro, a anunțat joi președintele băncii Mario Draghi, în contextul în care actualele proiecții ale instituției bancare indică persistența riscurilor pe partea de scădere a ratei inflației, aflată mult sub ținta oficială de aproximativ 2%.
Investitorii din Marea Britanie au cumpărat o treime din eurobondurile pe 10 ani lansate miercuri de România pe piețele externe, împrumutul de 1,25 milioane de euro înregistrând un radament minim record pentru asemenea maturitate, de 2,84% pe an.
Grupul american Apple Inc. a decis să vândă obligațiuni în euro, pentru a doua oară în istoria companiei, în condițiile în care strânge fonduri pentru a răscumpăra acțiuni, iar costurile cu împrumuturile sunt la un minim istoric, transmite Bloomberg.