Conducerea Euroins România va aplica până la finele anului o serie de măsuri pentru eficientizarea activității asigurătorului, numărul patru după nivelul primelor subscrise în 2019, care vor viza gestionarea dosarelor de daună, activitatea departamentului de resurse umane și revizuirea programului de reasigurare a companiei.
Consiliul ASF a decis încetarea mandatului Fondului de Garantare a Asiguraților, în calitate de administrator temporar, la Euroins România Asigurare-Reasigurare.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat marți situația petițiilor înregistrate în anul 2019, iar din analiza autorității rezultă că societatea de asigurare cu cel mai mare număr de petiții înregistrate în mod unic pe petent în anul 2019 este Euroins România Asigurare Reasigurare, cu 12.005 petiții, respectiv 57,61% din numărul total de petiții.
Coleta Mihaela Chiriță și Jeroen van Leeuwen vor fi instalați în pozița de membri în Consiliul de Administrație al Euroins România, asigurător aflat în administrarea temporară a Fondului de Garantare a Asiguraților, aceștia urmând să-i înlocuiască pe Cristiana Viorela Basgan, sancționată recent de Autoritatea de Supraveghere Financiară, și pe Milkov Christov Assen.
Еurohold Bulgaria AD, unul dintre principalele grupuri financiare care activează în regiunea Europei Centrale și de Sud-Est și Comunitatea Statelor Independente, anunță venituri record pentru 2019 ca urmare a creșterilor înregistrate pe toate segmentele pe care operează.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) confirmă informațiile Profit.ro conform cărora Euroins România a fost plasată în administrare temporară.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a amendat, din nou, Euroins România, acum cu 500.000 lei, pentru că ar fi întârziat plata despăgubirilor aferente polițelor RCA, au declarat pentru Profit.ro surse din piața de profil. De asemenea, instituția intenționează să plaseze asigurătorul, al patrulea jucător în clasamentul general al industriei, în administrare temporară pe termen limitat, iar Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) va fi desemnat administrator temporar.
Vicepreședintele ASF Cristian Roșu a declarat că este nemulțumit de modul în care asigurătorii gestionează polițele RCA, mai ales în privința achitării despăgubirilor. În contextul aplicării unei noi sancțiuni Euroins, important jucător pe segmentul RCA, reprezentantul ASF a afirmat că "vom scoate mănușile" și vom fi mai agresivi în privința sancțiunilor.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a amendat Euroins România cu 100.000 lei pentru că ar fi întârziat plata despăgubirilor în cazul polițelor RCA, au declarat pentru Profit.ro surse oficiale.
Euroins România, parte a grupului bulgar Eurohold, a consemnat anul trecut o creștere a subscrierilor de 27%, la circa 1,28 miliarde de lei, de la 1,007 miliarde de lei în 2018. Asigurătorul anunță pentru acest an lansarea unor noi facilități online pentru clienți.
Vicepreședintele ASF pe probleme de asigurări, Cristian Roșu, le-a recomandat reprezentanților Euroins și City Insurance, prezenți în sală la un eveniment de specialitate, să-și refacă profilul de risc în cursul acestui an, avertizând că, la cotele actuale de piață pe acest segment, este foarte complicat să reziste. Contactat de Profit.ro și întrebat dacă cei doi asigurători au nevoie de capital suplimentar, Roșu a răspuns că "deocamdată nu este nevoie".
Veniturile Euroins România din prime subscrise în primele nouă luni ale acestui an s-au ridicat la aproape 197 milioane de euro, cu 29% mai mult față de nivelul intervalul ianuarie - septembrie 2018, potrivit datelor anunțate de Euroins Insurance Group Bulgaria, acționarul majoritar al asigurătorului român.
Eurohold Bulgaria, cea mai mare companie listată la bursă din țara vecină, prezentă pe piața românească prin intermediul asigurătorului Euroins, este interesată de preluarea activelor CEZ din România. Ar fi a doua tranzacție a bulgarilor în sectorul energiei, după acordul din vară pentru preluarea subsidiarelor CEZ din Bulgaria, în schimbul a 335 de milioane de euro.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) anunță că a aplicat City Insurance și Euroins amenzi de 50.000 de lei pentru că ofertele de despăgubire ar fi fost transmise cu întârziere, fapt ce a condus și la întârzierea achitării despăgubirilor auto către păgubiți, sancțiuni care au fost anunțate anterior de Profit.ro.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aplicat City Insurance și Euroins amenzi de 50.000 de lei pentru că ofertele de despăgubire ar fi fost transmise cu întârziere, fapt ce a condus și la întârzierea achitării despăgubirilor auto către păgubiți, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Euroins România, al patrulea asigurător local după nivelul primelor subscrise în 2018, a înregistrat un avans de 28,1% al primelor subscrise în primul semestru al acestui an, rezultat susținut de dinamica veniturilor din polițe RCA. Subscrierile au atins 256,4 milioane de leva (621,6 milioane de lei) în intervalul analizat, de la 200,1 milioane de leva (476,1 milioane de lei) în perioada ianuarie - iunie 2018.
Euroins România, al patrulea asigurător local după nivelul primelor subscrise în 2018, lansează un nou produs, sub forma asigurării de răspundere civilă profesională pentru judecători și procurori.
Euroins România, al patrulea asigurător local după nivelul primelor subscrise în 2018, a înregistrat un avans de 28,6% al primelor subscrise în primul trimestru al acestui an, rezultat susținut de dinamica veniturilor din polițe RCA. Subscrierile au atins 131,8 milioane de leva (319,1 milioane de lei) în intervalul analizat, de la 102,5 milioane de leva (243,95 milioane delei) în perioada ianuarie - martie 2018.
Euroins România, al patrulea asigurător local după nivelul primelor subscrise, a înregistrat anul trecut un rezultat tehnic negativ de 16,71 milioane de lei din activitatea de emitere a polițelor RCA, de la un profit de 76,52 milioane de lei în 2017. Compania a vândut polițe RCA de 969,48 milioane de lei, în scădere 5,6% față de 2017.
Euroins România, parte a grupului bulgar Eurohold, care va prelua operațiunile germanilor de la Ergo din România, au subscris în 2018 prime de asigurare de 425,5 milioane de leva (1,012 miliarde de lei, la un curs mediu de 2,3793 lei/leva), în scădere cu 10% față de anul anterior, când subscrierile au însumat 472,9 milioane de leva (1,1 miliarde de lei la un curs mediu de 2,3357 lei/leva).
Euroins România, al treilea asigurător local după nivelul primelor subscrise în 2017, a înregistrat un recul de 24,8% al primelor subscrise în primul semestru al acestui an, pe fondul diminuării veniturilor din polițe RCA. Subcrierile au atins 200,1 milioane de leva (476,1 milioane de lei) în intervalul analizat, de la 266,2 milioane de leva în perioada ianuarie – iunie 2017.
Euroins România, al treilea asigurător local după nivelul primelor subscrise în 2017, a înregistrat un recul de 22,2% al primelor subscrise în primul trimestru al acestui an, pe fondul diminuării veniturilor din polițe RCA. Subscrierile au atins 102,5 milioane de leva (243,95 milioane de lei) în intervalul analizat, de la 131,7 milioane de leva în perioada ianuarie - martie 2017.
Euroins România, al treilea asigurător local după nivelul primelor subscrise, a înregistrat anul trecut un rezultat tehnic din activitatea de emitere a polițelor RCA de 76,52 milioane de lei, de la 8,52 milioane de lei în 2016. Compania a vândut polițe RCA de 1,03 miliarde de lei, în creștere cu 22% față de 2016.
Trei companii de asigurare, Euroins, City Insurance și Asirom, au înregistrat 57% din totalul petițiilor primite de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) anul trecut, fiind cele mai reclamate societăți de asigurare din România, potrivit datelor publicate de autoritate.
Euroins România, al treilea asigurător local după nivelul primelor subscrise, și-a majorat capitalul social cu 2,29 milioane de lei, la 532,8 milioane de lei, la care se adaugă o primă de emisiune de 22,4 milioane de lei. Toate acțiunile emise în cadrul operațiunii au fost subscrise de Euroins Insurance Group PLC, parte a grupului bulgar Eurohold. Ceilalți acționari nu au participat la operațiune.