Circa 50,7 milioane de alegători italieni sunt chemați duminică la urne pentru a-și exprima opinia cu privire la reformele constituționale propuse de actuala guvernare, într-un referendum extrem de controversat, care a divizat în ultimele luni scena politică din Italia. De asemenea, peste 6,3 milioane de austrieci își aleg duminică președintele, într-un scrutin ce riscă să livreze primul lider de extremă-dreapta de după sfârșitul celui de-al doilea război mondial în Europa.