Deficitul balanței comerciale a României s-a majorat cu peste 1,23 miliarde de euro în primele nouă luni din acest an, în condițiile în care exporturile FOB ale României au depășit 40,91 miliarde de euro, iar importurile CIF s-au cifrat la aproximativ 46,45 miliarde de euro, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică.
Exporturile Chinei s-au redus cu 6,9% octombrie, consemnând a patra lună de scăderi consecutive, pe fondul diminuării cererii la nivel global, în timp ce importurile au coborât cu aproape 19%, peste estimările analiștilor, semn că a doua mare economie a lumii va trebui să ia măsuri suplimentare pentru a-și atinge ținta de creștere pentru acest an.
Producția de petrol a Rusiei va crește în acest an cu 0,8% comparativ cu anul trecut, la 531 milioane tone, în timp ce producția de gaze naturale este anticipată să scadă cu 2,2%, la 626 miliarde metri cubi, arată cele mai recente estimări ale autorităților de la Moscova.
Exporturile de ceasuri ale Elveției au înregistrat în trimestrul al treilea al anului cea mai abruptă scădere trimestrială consemnată după 2009, de 7,2%, pe fondul scăderii vânzărilor în Asia și al aprecierii francului.
Ultimele date ale INS arată că, în afară de state din zona euro, principalii parteneri comerciali ai României sunt, la export, Ungaria, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Polonia și Cehia.
Importurile au fost și ele în scădere față de luna precedentă, cu 3,1%, la 78,2 miliarde de euro.
Potrivit datelor băncii centrale de la Chișinău, în trimestrul II al acestui an, exporturile moldovenești în Rusia au însumat 58,8 milioane dolari, față de 55,97 milioane dolari cele spre România.
Crama Liliac, o investiție de 7 milioane euro a omului de afaceri austriac Alfred Michael Beck, vrea să-și dubleze exporturile în următorii doi ani, la 30%, și să ducă vinurile premium produse la Batoș (județul Mureș) și în SUA.
Deficitul balanței comerciale a României se apropie de pragul de 4 miliarde de euro, după ce s-a majorat cu 561 milioane euro în primele 7 luni din 2015, ajungând la nivelul de 3,9351 miliarde euro la finalul lunii iulie a acestui an, sumă cu peste 16% mai mare comparativ cu 31 iulie 2014.
Scăderea importurilor a fost și mai pronunțată decât cea a exporturilor, acestea scăzând în august cu 13,8% față de perioada corespunzătoare din 2014, ceea ce a făcut ca deficitul comercial al Chinei să crească la 60,2 miliarde de dolari, de la 40 miliarde de dolari în luna iulie.
La șase ani de la preluarea de către grupul francez Sanofi, fabrica Zentiva din București (fostă Sicomed) și-a dublat producția în unități și a început să exporte, livrând medicamente în 17 țări. Cea mai mare piață de export este Germania, iar produsul de bază este Novaminsulfon, un produs pe bază de metamizol, substanța activă a binecunoscutului Algocalmin.
Exporturile de îmbrăcăminte și accesorii au totalizat, în primele patru luni ale acestui an, 891,6 milioane euro și au fost cu 0,5% mai mari față de cele din perioada similară a anului trecut, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică.