În octombrie 2007, CFR SA a semnat cu o divizie germană a gigantului finlandez de consultanță industrială Poyry un contract în valoare de 14 milioane euro de proiectare, asistență tehnică și asistență la achiziții pentru proiectul reabilitării liniei de cale ferată Curtici-Simeria-frontiera cu Ungaria. Ulterior, la sfârșitul anului 2010, contractul a fost suplimentat cu 6,9 milioane euro.
Comisia Europeană investighează un plan chinez de construcție a unei linii de cale ferată între Budapesta și Belgrad, care face parte dintr-un proiect feroviar mult mai amplu al președintelui Chinei, Xi Jinping, de 900 de miliarde de dolari, pentru posibila atribuire fără licitație a contractului, relatează Financial Times.
Potrivit datelor INS, anul trecut, volumul de mărfuri transportate pe infrastructura rutieră din România a fost de 198,6 milioane tone, în creștere cu 4% față de 2014. Prin comparație, pe calea ferată s-au transportat în 2015 doar 55,3 milioane tone de marfă, cu 9% mai mult decât în anul anterior.
Ministerul Transporturilor a găsit soluția unui traseu de cale ferată, de 23 minute, prin Mogoșoaia, ca legătură mai scurtă între Gara de Nord și Otopeni. O legătură care să permită un număr ridicat de călători este necesară Bucureștiului pentru a găzdui meciuri la Campionatul European de Fotbal din 2020.
Licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate privind reabilitarea liniei de cale ferată București-Giurgiu va fi lansată în cursul acestui an, a afirmat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Maria Magdalena Grigore.