Proiectul de buget pe 2018 al Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), controlată integral de ministerul de resort, prevede alocarea sumei de 5 milioane lei la cheltuieli pentru investiții, sumă care va putea fi utilizată pentru majorarea capitalului social al Hidro Tarnița SA, compania însărcinată cu proiectul hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarnița Lăpuștești.
Statul intenționează să reia proiectul construirii hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarnița-Lăpuștești, după ce a întrerupt procedura de selecție a unui investitor străin partener în toamna anului trecut, iar primul pas ar urma să fie majorarea capitalului social al companiei de proiect Hidro Tarnița SA.
Producția de energie hidro din România s-a majorat săptămâna trecută cu 2,4% față de săptămâna precedentă, în pofida faptului că producția combinată a statelor din Balcani (România, Serbia, Slovacia și Bulgaria) se află, potrivit Platts, la cel mai redus nivel al ultimelor 10 săptămâni.
Ministerul Energiei a decis să-i revoce in corpore pe administratorii Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), compania de stat pe care o controlează integral și care se ocupă de litigiile cu Enel, de recuperarea creanței Rompetrol și de proiectul hidrocentralei Tarnița, patru dintre cele cinci persoane numite în locul acestora fiind membri ai ALDE
Mecanismul de tarifare a apei utilizate pentru producerea energiei nu este transparent și permite intervenția arbitrară asupra nivelului contribuției plătită de operatori, ceea ce conduce la impredictibilitate, a constatat, potrivit News.ro, Consiliul Concurenței în urma anchetei sectoriale privind gestionarea resurselor de apă de suprafață.
Guvernul a decis, la propunerea Ministerului Energiei, ca o cantitate suplimentară de apă din lacurile de acumulare ale hidrocentralelor să fie folosită pentru producerea de energie electrică. Executivul explică decizia prin diminuarea rezervelor de apă din lacurile de acumulare, cauzată de consumurile-record înregistrate în cursul lunii ianuarie 2017. Astfel, volumul de apă din lacurile de acumulare care poate fi folosit la producerea energiei electrice crește de la 25,8%, la 28,4%.