ANRE nu va mai permite, de anul viitor, operatorilor regionali de distribuție a energiei electrice să includă în tarifele impuse consumatorilor de electricitate costurile lucrărilor de mentenanță a rețelelor electrice de distribuție, potrivit unui ordin al ANRE publicat marți în Monitorul Oficial, care precizează și înăsprește criteriile de recunoaștere în tarife a investițiilor distribuitorilor de energie.
Reducerea survine în condițiile în care, potrivit calendarului oficial prevăzut de legislația în vigoare, de la 1 ianuarie 2016, gradul de liberalizare al pieței consumatorilor casnici de energie crește cu 20%. Mai precis, ponderea energiei achiziționate de pe piața liberă în totalul consumului clienților casnici este majorată de la 50% în prezent la 60%.
Enel Distribuție Muntenia și Enel Distribuție Banat au suferit cele mai ample reduceri de tarife dintre cele ordonate de ANRE pentru cei 8 distribuitori regionali de energie. Pe segmentul de joasă tensiune, tarifele celor doi distribuitori controlați de grupul italian vor scădea cu 15,77%, respectiv 15,04%, la medie tensiune cu 16,01% și 15,24%, iar la înaltă tensiune cu 16,3% și 15,83%.
Cele 8 monopoluri regionale din distribuția de energie electrică au realizat cumulat, în primele 8 luni ale anului, investiții în valoare de 414,4 milioane lei, reprezentând circa o treime din valoarea totală prognozată pentru 2015, de 1,24 miliarde lei, arată datele publicate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
La finalul lunii iunie, instanța a admis cererea Electrica de efectuare a unei expertize tehnice de specialitate care să se pronunțe asupra fundamentelor deciziei ANRE de reducere a ratei reglementate a rentabilității pentru companiile de distribuție, precum și asupra argumentelor cu care Electrica SA contestă măsura ANRE, măsură care a dus la reducerea tarifelor de distribuție.
Cele mai mari reduceri de tarife avute în vedere de ANRE îi vizează pe operatorii regionali Enel Distribuție Muntenia, Enel Distribuție Banat și Electrica Distribuție Muntenia Nord.
În prezent, ANRE nu poate reduce și nici majora tarifele specifice de distribuție cu mai mult de 10% pe an, plafonul anual fiind de 7% în cazul tarifului mediu ponderat.