Comisia Europeană și Italia au ajuns marți la un acord privind o schemă prin care băncile italiene sunt ajutate, cu garanții de stat, să vândă o serie dintre creditele lor neperformante, în valoare de 200 miliarde de euro, încheind astfel o lungă perioadă de negocieri dificile, transmite Reuters
Acțiunile băncilor italiene înregistrau marți scăderi la Bursa de la Milano, după ce creditorii au anunțat că li s-au solicitat informații de la Banca Centrală Europeană (BCE) privind portofoliile lor de credite neperformante, transmite Reuters.
Guvernul Italiei a aprobat crearea unui fond de 3,6 miliarde de euro, finanțat din surse private, pentru salvarea a patru bănci locale care înregistrează pierderi de mai mulți ani, la recapitalizarea acestora urmând să participe, într-o primă fază, grupul UniCredit, Intesa Sanpaolo și UBI Banca, relatează MarketWatch.
Intesa Sanpaolo Bank a scăzut cu peste 25% marja de dobândă a creditelor de investiții imobiliare (achiziție și de modernizare) în lei, a anunțat instituția financiară într-un comunicat postat pe site.