Italia înființează un fond de 3,6 mld. euro pentru salvarea a patru bănci cu probleme

Italia înființează un fond de 3,6 mld. euro pentru salvarea a patru bănci cu probleme
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 23 nov 2015

Guvernul Italiei a aprobat crearea unui fond de 3,6 miliarde de euro finanțat din surse private pentru salvarea a patru bănci locale care înregistrează pierderi de mai mulți ani, la recapitalizarea acestora urmând să participe, într-o primă fază, grupul UniCredit, Intesa Sanpaolo și UBI Banca, relatează MarketWatch.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit planului de salvare aprobat duminică de Cabinetul condus de Matteo Renzi, banca centrală a Italiei va aplica o serie de reguli adoptate recent de Uniunea Europeană pentru salvarea băncilor cu probleme și va înființa un fond privat ca să majoreze capitalizarea celor patru instituții bancare până la un nivel egal cu 9% din activele ponderate în funcție de risc.

Cele patru bănci cu probleme, Cassa di risparmio di Ferrara, Banca delle Marche, Banca popolare dell'Etruria e del Lazio și Cassa di risparmio della Provincia di Chieti, vor fi reorganizate în patru bănci "bune" și una "rea" (bad bank), în portofoliul căreia vor fi incluse toate creditele problematice ale instituțiilor bancare menționate.  

UniCredit, Intesa Sanpaolo și UBI Banca vor împrumuta fondului de salvare capitalul inițial necesar pentru ca acesta să devină operațional, a anunțat Banca Italiei. Fondul va fi finanțat exclusiv de băncile care operează pe piața italiană.

Potrivit băncii centrale, pierderile înregistrate de cele patru bănci incluse în planul de salvare au fost parțial amortizate de acționarii acestora, precum și de o parte dintre deținătorii de obligațiuni emise de instituțiile bancare – o condiție impusă prin Directiva UE privind redresarea și rezoluția bancară, în baza căreia Italia a instituit așa-numitul Fond de Rezoluție.

Fondul de Rezoluție va cheltui 1,7 miliarde euro pentru a acoperi pierderile celor patru bănci ce vor fi reorganizate, bani ce nu vor putea fi recuperați decât într-o mică măsură. Totodată, Fondul va recapitaliza băncile bune cu 1,8 miliarde euro și va transfera 140 milioane de euro pentru finanțarea activității în cazul băncii rele.

Băncile bune vor fi vândute "în cel mai scurt timp la cel mai bun preț", au spus oficialii băncii centrale. Împrumuturile neperformante administrate de banca rea, a căror valoare nominală a fost reevaluată de la 8,5 la 1,5 miliarde euro, vor fi, de asemenea, scoase la vânzare.

viewscnt
Afla mai multe despre
italia
fond rezolutie
banci
imprumuturi problematice
neperformante
unicredit
intesa
ubi