Producătorii autohtoni de gaze naturale din Marea Neagră vor achita în continuare impozitul asupra veniturilor suplimentare din liberalizarea prețului gazelor, însă baza de impozitare, ca și pragul de la care vor fi aplicate cotele, vor suferi modificări, reiese din proiectul de modificare al Legii offshore, dezbătut de liderii coaliției de guvernare și analizat de Profit.ro.
Liderii coaliției de guvernare ar putea cădea de acord cel mai probabil vineri asupra proiectului legii offshore, care va merge în Parlament, a anunțat vicepremierul Kelemen Hunor, liderul UDMR.
Compania petrolieră americană Black Sea Oil&Gas (BSOG), operatorul și principalul concesionar al perimetrului offshore de gaze naturale Midia (MGD), cel mai avansat proiect nou de extracție de gaze din Marea Neagră românească, a decis să își urmeze opțiunile existente pentru rezolvarea problemei legii offshore și să trimită autorităților de la București o notificare privind intenția sa de a iniția o procedură de arbitraj împotriva statului român la Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț Internațională (ICC) de la Paris. Motivul: deși se apropie de momentul începerii producției de gaze din Proiectul MGD, BSOG nu a văzut încă un proiect de modificare publicat pentru dezbatere publică, a declarat, pentru Profit.ro, CEO-ul companiei, Mark Beacom.
Rata efectivă de impozitare a veniturilor obținute din vânzarea producției de gaze naturale din zăcămintele offshore aflate în exploatare în sectorul românesc al Mării Negre a fost per total de 51% anul trecut și a urcat la 78% în ultimul trimestru din 2021, ca urmare a majorării galopante a prețurilor la gaze pe piețele angro, se arată într-un studiu realizat de PwC România la comanda Federației Patronale Petrol și Gaze (FPPG).
Cu doar 30 de terawați de gaze naturale importați, un procent de 23% din consumul total de gaze, potrivit datelor raportate de ANRE la nivelul anului trecut, România este aproape independentă față de gazul rusesc și ar putea ajunge complet autonomă chiar de anul acesta, dacă se va începe exploatarea resurselor de gaz din Marea Neagră, a spus Cătălin Niță, director executiv al Federației Patronale Petrol și Gaze (FPPG), la conferința "Maratonul energiei", organizată joi de Profit.ro. Legea Offshore se apropie de un verdict final.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, duminică, la Digi24, că România nu este în riscul de a rămâne fără gaz șică avem ca prim obiectiv deschiderea interconectorului dintre Grecia și Bulgaria, astfel că din toamnă vom putea folosi gaz lichefiat american. Despre Legea offshore, șeful Executivului a spus că liderii coaliției și-au asumat ca în perioada următoare să intre în Parlament.
Președintele rus Vladimir Putin a afirmat, sâmbătă, că nu intenționează să instituie legea marțială în Rusia, informează Le Figaro.
Asta în contextul în care autoritățile de la București nu s-au ținut deocamdată de promisiunea de a modifica Legea offshore, iar OMV Petrom a anunțat că, din această cauză, decizia finală de investiție în proiectul Neptun Deep va fi amânată pentru 2023. În plus, Romgaz a informat recent că semnarea contractului de preluare a subsidiarei locale a ExxonMobil, ce deține 50% din drepturile asupra Neptun Deep, contra sumei de peste 1 miliard de dolari, "încă nu a avut loc, motivat de necesitatea de a clarifica anumite detalii de implementare".
Propunerea de hotărâre de guvern care are în vedere limitarea tarifelor RCA la nivelul tarifelor de referință, pentru o perioadă de 6 luni, nu este cea mai bună soluție pentru piața asiguratorilor din domeniu, atrage atenția Alexandru Ciuncan, directorul Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR). Alte măsuri sunt necesare pentru scăderea tarifelor din piață.
Noua variantă a proiectului de lege privind interceptarea comunicațiilor interpersonale, care urmează să primească votul final în Senat, ridică și mai multe probleme pentru furnizorii de comunicații electronice și de găzduire decât cea inițială, a avertizat, la PROFIT NEWS TV, Bogdan Manolea, Directorul Executiv al Asociației pentru Tehnologie și Internet (ApTI).
OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze din România, a raportat pentru 2021 un profit net de 2,864 miliarde lei, în creștere cu 122% față de cel din 2020 (1,291 miliarde lei), însă mai mic cu 21% comparativ cu câștigul net din 2019, de dinainte de pandemia COVID-19, care s-a ridicat la 3,635 miliarde lei. În 2018, compania controlată de grupul austriac OMV a afișat un profit net de peste 4 miliarde lei.
Asta în contextul în care autoritățile de la București nu s-au ținut deocamdată de promisiunea de a modifica Legea offshore, iar OMV Petrom a anunțat că, din această cauză, decizia finală de investiție în proiectul Neptun Deep va fi amânată pentru 2023. În plus, Romgaz a informat recent că semnarea contractului de preluare a subsidiarei locale a ExxonMobil, ce deține 50% din drepturile asupra Neptun Deep, contra sumei de peste 1 miliard de dolari, "încă nu a avut loc, motivat de necesitatea de a clarifica anumite detalii de implementare".
Guvernul a adoptat în ședința de joi o masivă ordonanță de urgență de modificare a Legii energiei, de 70 de pagini, menită să transpună "corect și complet" în legislația națională Directiva UE 2019/944 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și Regulamentele europene în materie și care prevede, printre altele, că Executivul poate interveni în formarea prețurilor de furnizare a energiei electrice doar în cazul clienților casnici vulnerabili sau afectați de sărăcie energetică.
Ministrul PNL al Energiei, Virgil Popescu, a declarat la PROFIT NEWS TV că coaliția de guvernare discută în prezent modificarea Legii offshore, el explicând că nu ar fi fost oportună modificarea actului normativ înainte de aprobarea în AGA a tranzacției prin care compania de stat Romgaz va prelua subsidiara românească a gigantului petrolier american ExxonMobil, care deține 50% din drepturile asupra concesiunii Neptun Deep, cel mai mare perimetru de gaze naturale din sectorul românesc al Mării Negre.
Specialiștii avertizează față de legea interceptărilor unor comunicații, trimisă recent în Parlament pentru a fi supusă votului senatului. Va crea noi categorii de furnizori de servicii.
Programul de guvernare al PNL, PSD și UDMR - coaliție care, conform documentului obținut de Profit.ro, se auto-intitulează Coaliția pentru Reziliență, Dezvoltare și Prosperitate – reia promisiunea guvernelor Orban și Cîțu privind modificarea până la finalul acestui an a Legii offshore, pentru deblocarea proiectelor de exploatare a zăcămintelor de gaze naturale din Marea Neagră.
Gigantul petrolier american ExxonMobil a schimbat conducerea subsidiarei sale care deține 50% din drepturile concesiunii offshore de gaze naturale Neptun Deep, cea mai mare din sectorul românesc al Mării Negre, chiar în luna în care a demarat negocieri exclusive cu producătorul român controlat de stat Romgaz pentru cedarea subsidiarei, negocieri despre care Romgaz a anunțat marți că au fost finalizate cu succes.
Producătorul de gaze naturale Romgaz, controlat de statul român prin Ministerul Energiei, și gigantul petrolier american ExxonMobil au finalizat negocierile de preluare integrală a sucursalei românești a ExxonMobil, care deține 50% din drepturile aferente concesiunii perimetrului offshore de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră.
Incepand cu luna noiembrie a acestui an va intra in vigoare Legea nr. 226/2021 privind stabilirea masurilor de protectie pentru consumatorul vulnerabil de energie. Obiectivele acestei legi constau in stabilirea criteriilor de incadrare a familiilor si persoanelor singure in categoria consumatorilor vulnerabili de energie si reglementarea masurile de protectie sociala pentru acestia in ceea ce priveste accesul la resursele energetice pentru satisfacerea nevoilor esentiale ale gospodariei, in scopul prevenirii si combaterii saraciei.
Niciun stat din Europa nu a plafonat prețurile la producătorii de energie și gaze, iar o intervenție de acest tip a statului român ar putea atrage sancțiuni din partea Comisiei Europene, a declarat directorul executiv al Federației Patronale Petrol și Gaze (FPPG), Cătălin Niță, la videoconferința Profit.ro Oil&Gas - "Unde sunt gazele din Marea Neagră când avem mai mare nevoie?".
Actuala situație de pe piața autohtonă a gazelor, inclusiv nivelul ridicat al prețului acestora, ar fi fost evitată dacă ar fi fost declanșată producția offshore din Marea Neagră, a declarat Mark Beacom, Director General, Black Sea Oil & Gas, în cadrul videoconferinței Profit.ro Oil&Gas - Unde sunt gazele din Marea Neagră când avem mai mare nevoie?
Acordul de exclusivitate încheiat în iunie între producătorul de gaze naturale Romgaz, controlat de statul român prin Ministerul Energiei, și gigantul petrolier american ExxonMobil cu privire la negocierile de preluare integrală a sucursalei românești a ExxonMobil, care deține 50% din drepturile aferente concesiunii perimetrului offshore de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră, a fost prelungit cu o lună, până la 15 noiembrie.
Guvernul pune pe tapet a treia oară la rând un proiect de modificare a Legii audiovizualului astfel încât serviciile de platformă de partajare a materialelor video, precum YouTube și altele similare, să intre sub supravegherea Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), având nevoie de autorizare de funcționare de la acesta, iar instituția să poată decide îndepărtarea anumitor conținuturi de pe aceste platforme sau restricționarea accesului la acestea.
Guvernul pune pe tapet a treia oară la rând un proiect de modificare a Legii audiovizualului astfel încât serviciile de platformă de partajare a materialelor video, precum YouTube și altele similare, să intre sub supravegherea Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), având nevoie de autorizare de funcționare de la acesta, iar instituția să poată decide îndepărtarea anumitor conținuturi de pe aceste platforme sau restricționarea accesului la acestea.
Angajații funcționari publici ai direcției Antifraudă și structurile cu atribuții de administrare a veniturilor statului din cadrul ANAF vor dobândi dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile din Legea contabilității, potrivit uinui proiect de ordin de președinte ANAF. În prezent, din cadrul ANAF au acest drept persoanele cu atribuții de inspecție fiscală și control financiar.