ExxonMobil și OMV Petrom cer amânarea declarării oficiale a Neptun Deep drept zăcământ comercial, inclusiv pentru schimbarea operatorului și a Legii offshore

ExxonMobil și OMV Petrom cer amânarea declarării oficiale a Neptun Deep drept zăcământ comercial, inclusiv pentru schimbarea operatorului și a Legii offshore
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 21 ian 2022

Titularii concesiunii offshore de gaze naturale Neptun Deep, cea mai mare din Marea Neagră românească, care în prezent sunt ExxonMobil și OMV Petrom, au solicitat Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM), cu care au semnat acordul petrolier de concesiune pentru perimetrul respectiv, amânarea termenului prevăzut de acord până la care trebuie să declare oficial că zăcămintele descoperite de ele în Neptun Deep au valoare comercială și pot fi exploatate în condiții de rentabilitate economică. ANRM a fost de acord cu solicitarea, însă intrarea în vigoare a actului adițional la acord în care este stipulată amânarea respectivului termen trebuie aprobată de Guvern.

Evenimente:
21 martie - Maraton Profit News TV Economia Sustenabila (ediția a II-a) – cu sprijinul: ACUE, Auchan, Liberty, OMV Petrom, Romgaz, Tinmar Energy, Transgaz, Hidroelectrica, Borsec, Nuclearelectrica
26 martie - Maraton Medika TV Inovație în estetică - cu sprijinul: Regina Maria
28 martie - Eveniment Profit.ro IMM (ediția a IV-a) - cu sprijinul: CEC Bank, Raiffeisen Bank, Porsche Finance Group Romania (Sharetoo - Abonamentul Auto), UniCredit Bank, Garanti BBVA și REI Grup

Urmărește-ne și pe Google News

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Asta în contextul în care autoritățile de la București nu s-au ținut deocamdată de promisiunea de a modifica Legea offshore, iar OMV Petrom a anunțat că, din această cauză, decizia finală de investiție în proiectul Neptun Deep va fi amânată pentru 2023.

Austria nu se uită la protestele de stradă și introduce vaccinarea obligatorie anti-COVID, o premieră în UE CITEȘTE ȘI Austria nu se uită la protestele de stradă și introduce vaccinarea obligatorie anti-COVID, o premieră în UE

În plus, Romgaz a informat recent că semnarea contractului de preluare a subsidiarei locale a ExxonMobil, ce deține 50% din drepturile asupra Neptun Deep, contra sumei de peste 1 miliard de dolari, "încă nu a avut loc, motivat de necesitatea de a clarifica anumite detalii de implementare".

Legea Petrolului prevede că lucrările de dezvoltare și exploatare a zăcămintelor comerciale de petrol se pot executa numai pentru rezerve confirmate de ANRM, la propunerea titularilor de acord petrolier.

UE pregătește noi norme privind cipurile și țintește cvadruplarea producției CITEȘTE ȘI UE pregătește noi norme privind cipurile și țintește cvadruplarea producției

"Având în vedere că etapa de dezvoltare offshore în ape de mare adâncime, cum este cazul în perimetrul XIX Neptun, implică investiții masive în tehnologie sofisticată, este necesar să se asigure că există un nivel ridicat de rezerve petroliere exploatabile economic pentru a justifica trecerea la faza de dezvoltare a zăcămintelor, în urma declarării acestora drept descoperiri comerciale", se arată într-un document al ANRM.

Potrivit sursei citate, operațiunile petroliere în apele de mare adâncime din sectorul românesc al Mării Negre sunt o premieră, iar costurile de dezvoltare ajung, în mod obișnuit, până la câteva miliarde de dolari.

”Dizidenții” din BNR au votat din nou pentru o creștere mai rapidă a dobânzilor. Banca arată spre încetinirea creșterii economice CITEȘTE ȘI ”Dizidenții” din BNR au votat din nou pentru o creștere mai rapidă a dobânzilor. Banca arată spre încetinirea creșterii economice

"Pe lângă aceasta, este nevoie de o perioadă suficientă în vederea creării infrastructurii și capacităților de producție offshore și pentru exploatarea resurselor comerciale potențiale. Pandemia de COVID-19 a dus la întreruperea activităților economice și a operațiunilor atât în România, cât și în industria globală de petrol și gaze; este de așteptat ca tulburările economice grave și fără precedent - cauzate atât de pandemie, cât și de măsurile de combatere a acesteia - să persiste și este posibil ca acestea să se agraveze odată cu reapariția bolii; printre consecințele acestora este inclusă și periclitarea imediată și severă a activităților petroliere de explorare, precum și a activităților privind potențiale investiții; în plus, pandemia a exacerbat incertitudinile cu privire la posibilitatea de a menține un ritm adecvat de obținere a avizelor și autorizațiilor necesare derulării unor noi investiții pentru punerea în exploatarea a resurselor descoperite", se mai spune în document.

Astfel, conform ANRM, ținând seama de împrejurările menționate anterior, în vederea creșterii șanselor de obținere a producției de hidrocarburi din perimetrul XIX Neptun într-o perioadă de timp rezonabilă, este esențial ca titularul acordului de concesiune să dispună de timpul adecvat pentru a evalua și a lua o decizie cu privire la comercialitatea descoperirilor de hidrocarburi din perimetru și modalitatea de a le pune în producție.

Câți români s-au vaccinat împotriva COVID-19 CITEȘTE ȘI Câți români s-au vaccinat împotriva COVID-19

"În acest sens, Titularul a făcut o solicitare de prelungire a termenului de transmitere a declarației de descoperire comercială prevăzut la art. 7.2.4 din Acordul de concesiune, motivată de contextul creat de pandemia de COVID-19 de lungă durată. Față de cele de mai sus, apare necesitatea prelungirii termenului de transmitere a declarației de descoperire comercială prevăzut la art. 7.2.4 din Acordul de concesiune pentru a oferi Titularului timp suficient pentru a permite avansarea activităților de obținere a avizelor și autorizațiilor necesare derulării operațiunilor petroliere din partea autorităților de reglementare, încheierea contractelor de servicii și furnizare bunuri și echipamente, precum și mobilizarea forței de muncă de către contractor și întreprinderea tuturor activităților necesare anterioare unei potențiale decizii de investiții. De asemenea, este necesar timp suplimentar pentru a finaliza potențiala schimbare de control și transfer a calității de operator", se afirmă în document.

Scenariul din momentul de față este că, după finalizarea tranzacției Romgaz-ExxonMobil, OMV Petrom va prelua statutul de operator al concesiunii Neptun Deep de la americani.

CONFIRMARE DOCUMENT Reorganizarea Vămii: Autoritatea Vamală Română va avea 3.060 de posturi, față de 2.660 la actuala structură a DGV. Reorganizare la birouri vamale de frontieră. Reprezentanții angajaților sunt nemulțumiți CITEȘTE ȘI CONFIRMARE DOCUMENT Reorganizarea Vămii: Autoritatea Vamală Română va avea 3.060 de posturi, față de 2.660 la actuala structură a DGV. Reorganizare la birouri vamale de frontieră. Reprezentanții angajaților sunt nemulțumiți

Documentul ANRM nu dezvăluie nici care este termenul actual de depunere a declarației de descoperire comercială și nici ce amânare au cerut petroliștii, acordul petrolier ca atare și actele sale adiționale fiind informații clasificate, potrivit legii.

"Luarea deciziei de investiție din partea Titularului, urmare a declarării descoperirilor comerciale, oferă o oportunitate unică pentru Statul român de descoperire și punere în valoare a unor resurse petroliere suplimentare, cu încasarea unor redevențe suplimentare asociate acestor resurse, care altfel nu s-ar putea realiza. Crearea condițiilor pentru luarea deciziei de investiții și demararea cât mai urgentă a acestora este necesară în mod special în contextul aplicarii politicilor Green Deal la nivelul Uniunii Europene. În acest sens este necesară modificarea printr-un act adițional a art. 7.2.4 din Acordul de concesiune, care să aibă ca efect prelungirea termenului de transmitere a declarației de descoperire comercială de la data efectuării unei descoperiri de gaze naturale. (…) La data încheierii acordului de concesiune nu s-a putut prevedea contextul provocat de pandemia de COVID-19, cu impact negativ asupra activităților de obținere a avizelor și autorizațiilor, precum și asupra încheierii și derulării contractelor de servicii și furnizare de echipamente. Un alt element care nu a putut fi prevăzut se referă la modificări în legislația offshore cu impact financiar", mai punctează ANRM.

Unilever renunță la preluarea diviziei GSK care produce Aquafresh sau Panadol, după respingerea ofertei de 68 miliarde de dolari. Acțiunile cresc CITEȘTE ȘI Unilever renunță la preluarea diviziei GSK care produce Aquafresh sau Panadol, după respingerea ofertei de 68 miliarde de dolari. Acțiunile cresc

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat recent pentru Reuters că Legea offshore va fi modificată până la jumătatea lui 2022, adăugând însă că producătorii vor fi în continuare obligați să-și vândă 40% din producție în România și că "Ceea ce vreau, și poate asta va fi o condiție, este ca decizia finală de investiții să fie luată în acest an", în condițiile în care OMV Petrom a anunțat amânarea deciziei pentru 2023.

"Vom mai avea o rundă de discuții în coaliția guvernamentală, iar Legea offshore va fi modificată în actuala sesiune parlamentară. Dacă investițiile ar fi început în 2018, acum am fi avut gaze naturale. Am pierdut venituri din taxe, securitatea aprovizionării și posibilitatea de a deveni un jucător regional. Dacă vom mai aștepta mult, vom pierde toate oportunitățile. Gazele din Marea Neagră ar fi ajutat România să facă față actualei creșteri a prețurilor la energie în întreaga Europă. Piețele sunt conectate, însă gazele din Marea Neagră ar fi redus șocul și ne-ar fi dat mai mult spațiu de manevră pentru a ajuta gospodăriile și companiile", a mai spus Popescu.

viewscnt
Afla mai multe despre
legea offshore
gaze naturale marea neagra
omv petrom exxonmobil romgaz neptun deep
decizie finala investitie neptun deep
criza gaze
pret gaze
scumpire gaze