Ca și celelalte 24 de OUG-uri adoptate de fostul Executiv Orban pe 4 februarie, și aceasta, care modifică Legea petrolului, are aviz negativ de la Consiliul Legislativ, emis pe 10 februarie, la 6 zile de la adoptarea ordonanței. Potrivit avizului, dat fiind că Consiliul Legislativ a primit proiectul de OUG spre avizare pe 5 februarie, în aceeași zi în care Parlamentul a demis Guvernul prin moțiune de cenzură, acesta pierzând astfel prerogativa de a emite ordonanțe de urgență, iar avizarea drafturilor de OUG de către Consiliu este obligatorie, există riscul ca ordonanța să fie neconstituțională.
Ordonanța de urgență adoptată săptămâna trecută de Guvernul Orban 1 cu o zi înainte de a fi demis în Parlament, la pachet cu alte 24 și care prevede acordarea unor ajutoare individuale de salvare pentru companiile de stat TAROM și Complexul Energetic Oltenia, a fost publicată marți în Monitorul Oficial, cu aviz negativ de la Consiliul Legislativ emis luni, la 6 zile de la adoptarea OUG de către fostul Executiv.
Consiliul Legislativ a avizat negativ ordonanța de urgență pentru reorganizarea ANAF, adoptată de Guvern săptămâna trecută, într-un pachet care include 25 de ordonanțe și 31 de hotărâri, toate adoptate săptămâna trecută marți seara, înainte ca Guvernul să fie demis miercuri prin moțiune de cenzură. Profit.ro a prezentat anterior adoptării OUG pentru reorganizarea ANAF proiectul acestui document, inclusiv proiectul de hotărâre care urmează să desființeze efectiv peste 2.000 de posturi din ANAF, așa cum au anunțat oficialii Ministerului Finanțelor. Foarte important, Consiliul Legislativ atrage atenția, citând legislația în vigoare, că proiectele de ordonanțe și hotărâri sunt supuse aprobării Guvernului "numai cu avizul Consiliului Legislativ". Avizul negativ a fost dat de Consiliu pe 5 februarie, iar OUG privind ANAF a fost adoptată în Guvern pe 4 februarie, situație care ar putea ridica probleme de legalitate.
Încrederea investitorilor în mediul legislativ rămâne la un nivel scăzut după episodul Ordonanței de Urgență 114, anunțată în decembrie 2018, iar oamenii de afaceri au fost nevoiți să se adapteze la ”noul normal”, adică la o situație dominată de lipsa de predictibilitate, a anunțat, miercuri, Consiliul Investitorilor Străini (FIC).
Consiliul UE a adoptat, luni, directiva privind protecția denunțătorilor de nereguli, act prin care sunt stabilite o serie de mecanisme și obligații pentru angajatori și instituții publice și se interzice pedepsirea denunțătorilor.
Beneficiarii decontării directe a polițielor de asigurare RCA vor avea la dispoziție un termen limită în care să prezinte asiguratorului propriu decontul reparației vehiculului, altfel riscă să returneze suma primită prin decontare directă. Reparația va trebui totodată efectuată într-un service autorizat, prevede un proiect legislativ.
Procesul de elaborare a politicilor publice în România a devenit din ce în ce mai imprevizibil și afectează mediul de afaceri, avertizează Comisia Europeană, care recomandă autorităților de la București îmbunătățirea calității și a previzibilității procesului decizional.
Comisia Europeană a propus, astăzi, un nou act legislativ pentru a întări protecția denunțătorilor de nereguli în Uniunea Europeană, în contextul scandalurilor din ultimilor ani, precum Dieselgate, LuxLeaks și Panama Papers. Actul stabilește mecanisme și obligații clare pentru angajatori și le interzice pedepsirea denunțătorilor.
Directorul General al Grupului OMV, Rainer Seele, a remarcat, în cadrul unei discuții cu președintele Klaus Iohannis, nevoia de predictibilitate a cadrului fiscal și legislativ, care trebuie să susțină performanțele companiilor și dezvoltarea unui mediu de afaceri stabil și competitiv. Seele a prezentat, cu acest prilej, și strategia de dezvoltare a companiei, care include o creștere a gradului de internaționalizare a Petrom.
Comisia Europeană a publicat, astăzi, un set de propuneri ce vizează consolidarea securității cibernetice din Uniunea Europeană, printre care înființarea unei Agenții a UE pentru Securitate Cibernetică, a unui nou sistem European de certificare a produselor și serviciilor din mediul digital, precum și includerea tuturor operațiunilor de plată, inclusiv a celor cu monede virtuale, pe lista plăților monitorizate.
Camera Deputaților, în calitate de for decizional al Parlamentului, a respins, marți, proiectul de lege care obligă operatorii de telefonie să asigure lunar fiecărui client, indiferent de tipul de abonament, cel puțin jumătate de gigabyte de trafic de internet pe telefonul mobil. Guvernul s-a opus acestui proiect, iar Consiliul Legislativ a avertizat că el contravine libertății economice garantate de Constituție.
Dincolo de majorări salariale și eliminări de taxe, parlamentarii au mai avut în 2016 și alte preocupări legislative, pregătite să fie aprobate în acest an, unele absolut originale. Și-au propus să aibă propria armată, să construiască un panteon de 20 milioane euro, să ierte infractorii de închisoare dacă aceștia regretă sincer, să ierte de taxe cazinouri, să primească poziții înalte după mandat și să oblige firmele să asigure internet gratuit clienților.
Senatorii au respins, miercuri, proiectul de lege care obligă operatorii de telefonie să asigure lunar fiecărui client, indiferent de tipul de abonament, cel puțin jumătate de gigabyte de trafic de internet pe telefonul mobil. Guvernul se opune acestui proiect, iar Consiliul Legislativ a avertizat că el contravine libertății economice garantate de Constituție. Decizia finală aparține deputaților.
Obligarea operatorilor de telefonie să asigure lunar fiecărui client, indiferent de tipul de abonament, cel puțin jumătate de gigabyte de trafic de internet pe telefonul mobil, așa cum au propus parlamentarii într-un proiect de lege, contravine libertății economice garantate de Constituție, le-a transmis Consiliul Legislativ autorilor proiectului.