Tribunalul Gorj a decis, luni, că hotărârea Consiliului de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia din decembrie 2015 de a-l revoca din funcție pe directorul general din acel moment al Complexului, Laurențiu Ciurel, este nulă, din cauza faptului că acesta nu a fost notificat în scris în prealabil cu privire la revocare. În replică, conducerea CE Oltenia a anunțat că va face apel la această sentință.
Complexul Energetic Hunedoara, aflat în insolvență, poate fi salvat doar dacă vor fi concediați jumătate dintre mineri și dintre angajații termocentralelor din Valea Jiului, a declarat Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica.
Minerii de la Mina Lonea au decis, miercuri seara, să înceteze protestul, cu nemulțumirea că nu au obținut garanții privind păstrarea locurilor de muncă, însă liderul lor de sindicat, Vasile Păduraru, continuă greva foamei în subteran.
Negocierile avute de prefectul județului Hunedoara și reprezentanți ai Complexului Energetic Hunedoara (CEH) cu minerii de la Lonea și Vulcan, în cursul nopții de marți spre miercuri, s-au soldat cu un eșec parțial, în condițiile în care doar o parte dintre ortaci au acceptat să iasă la suprafață, dar au precizat că nu renunță la protest.
Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, acuză că i s-a cerut să influențeze justiția în cazul insolvenței Complexului Energetic Hunedoara și sugerează că protestele angajaților Complexului încalcă contractul colectiv de muncă și înțelegerea dintre Ministerul Energiei, ca acționar unic al companiei, și sindicatele din Valea Jiului, pentru salvarea CE Hunedoara. Mai mult, ministrul afirmă că protestele sunt încurajate în scopuri politice.
Aproximativ 200 de mineri de la exploatarea de cărbune Lonea s-au blocat, luni dimineața, în subteran, nemulțumiți de situația în care se află Complexul Energetic Hunedoara (CEH) și solicitând prezența în Valea Jiului a ministrului Energiei, Victor Grigorescu.
Subvențiile fac parte dintr-un ajutor de stat multianual de 270 milioane euro aprobat de Comisia Europeană în 2010, în baza căruia trei mine din Valrea Jiului declarate neviabile trebuie închise până în 2018. La finalul lunii octombrie 2015 a fost închisă mina de cărbune de la Petrila, cea mai veche din România, deschisă în 1859.
La începutul lunii decembrie, Ministerul Mediului a amendat CE Hunedoara cu 588 milioane lei pentru îndeplinirea cu întârziere a obligațiilor de achiziție de certificate de emisii de gaze cu efect de seră. Mai mult, Garda de Mediu a dispus suspendarea activității la termocentralele Mintia și Paroșeni pentru neîndeplinirea standardelor de mediu.