Peste 720 de cetățeni ucraineni au înregistrat contracte de muncă în România în ultima lună, iar peste 350 de ucraineni s-au înregistrat la Agențiile de ocupare a forței de muncă pentru a primi consiliere în vederea găsirii unui loc de muncă, a anunțat secretarul de stat din cadrul Ministerului Muncii Cristian Vasilcoiu. Acesta subliniază că nu se pune problema ca angajarea cetățenilor străini să creeze o problemă românilor aflați în căutarea unui loc de muncă, arătând că zeci de mii de posturi sunt libere la acest moment.
Guvernul pregătește acordarea unei indemnizații din partea statului de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut în Legea bugetului, angajaților care au contractele individuale de muncă suspendate temporar din inițiativa angajatorilor, ca urmare a conflictului din Ucraina. Ar beneficia de această prevedere și angajații companiilor care au fondurile sau resursele economice blocate prin ordin emis de președintele ANAF, deci firme asupra cărora au fost aplicate sancțiuni.
Ministerul Muncii a lansat o licitație estimată la 58,6 milioane de lei, fără TVA, pentru servicii necesare realizării unui sistem informatic integrat în cadrul proiectului "HUB de Servicii MMSS - SII MMSS", cod SMIS 130963. Proiectul va permite interacțiunea online a cetățeanului cu ministerul și cu instituțiile aflate în subordine, coordonare sau autoritate și a fost estimat la 133,1 milioane de lei, 85% din sumă provenind din fonduri externe nerambursabile, iar restul de la bugetul de stat.
Oamenii care se refugiază din Ucraina, din cauza războiului declanșat de Rusia, și optează să rămână în România pentru o perioadă mai lungă, ar putea avea nevoie de acces facil pe piața muncii. În același timp, mulți angajatori se plâng de lipsa angajaților.
Declarația fiscală 112, prin care sunt raportate de către angajatori obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, va fi modificată pentru a reflecta o serie de schimbări legislative. Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere un proiect de ordin care actualizează formularul cu prevederi referitoare la zile libere acordate în contextul răspândirii SARS-CoV-2, măsuri de sprijin acordate de stat în cazul restricționării unor activități economice și alte măsuri adoptate de autorități.
Guvernul a decis să reintroducă, până la 31 martie, șomajul tehnic de 75% din salariu mediu brut pentru angajați și de 41,5% din câștigul salarial mediu brut pentru alte categorii profesionale în cazurile în care activitatea acestora este restricționată de măsuri impuse pentru combaterea pandemiei de coronavirus, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență prezentat anterior de Profit.ro și adoptat acum de executiv. Noul proiect nu introduce modificări față de măsura care a fost în vigoare în 2020 și 2021.
Guvernul s-a pregătit să reintroducă, până la 31 martie, șomajul tehnic de 75% din salariu mediu brut pentru angajați și de 41,5% din câștigul salarial mediu brut pentru alte categorii profesionale în cazurile în care activitatea acestora este restricționată de măsuri impuse pentru combaterea pandemiei de coronavirus, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență obținut de Profit.ro. Este important de menționat că noul proiect nu introduce modificări față de măsura care a fost în vigoare în 2020 și 2021. Potrivit informațiilor Profit.ro, proiectul ar urma să fie adoptat și să intre în vigoare până la mijlocul lunii, autoritățile fiind grăbite să asigure acest mecanism de protecție, în perspectiva noului val al pandemiei.
Guvernul urmează să reintroducă posibilitatea pentru firme de a-și plasa angajații în șomaj tehnic decontat de stat, scopul măsurii fiind de a ajuta mediul de afaceri și populația să treacă mai ușor peste efectele unui eventual val cinci al pandemiei, a anunțat Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii. Potrivit informațiilor Profit.ro, măsura ar urma să fie adoptată și să intre în vigoare în circa două săptămâni.
Fostul jurnalist Cristian Vasilcoiu a fost numit de secretar de stat la Ministerul Muncii. Vasilcoiu, în prezent consilier al ministrului Muncii, Marius Budăi, a lucrat la minister și în perioada în care instituția a fost condusă de Olguța Vasilescu. Vasilcoiu a fost în trecut jurnalist la mai multe televiziuni și publicații din presa scrisă, printre care și Profit.ro.
Guvernul a adoptat astăzi proiectul de ordonanță de urgență care schimbă decizia, adoptată pe 17 decembrie, potrivit căreia salariul minim poate fi acordat doar o perioadă de 24 de luni unui angajat, după care trebuie majorat. În timp ce vechea prevedere a intrat în vigoare de la 18 decembrie, modificare introdusă astăzi stabilește că măsura referitoare la cele 24 de luni va intra în vigoare de la 1 ianuarie, iar termenul de 24 de luni va începe să curgă tot de la 1 ianuarie 2022, o modificare, de asemenea, importantă. În baza acestei noi prevederi, salariile minime din contractele de muncă ar trebui majorate cel mai devreme în ianuarie 2024.
Restricția de a acorda salariul minim o perioadă mai lungă de 24 de luni se va aplica indiferent de sectorul în care lucrează angajatul, a declarat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu. Specialiști în legislația muncii au semnalat posibile neclarități și consideră că trebuie clarificat dacă această normă se aplică și salariaților din domeniul construcțiilor. Trebuie menționat că Ministerul Finanțelor a inițiat un proiect de ordonanță care rezolvă problemele inițiale ale măsurii deja în vigoare, anume aplicarea de la 18 decembrie și calculul retroactiv al perioadei de 24 de luni. Proiectul de ordonanță, așteptat să fie adoptat cât mai rapid, prevede intrarea în vigoare a măsurii de la 1 ianuarie, precum și calculul perioadei de 24 de luni tot de la 1 ianuarie 2022, ceea ce înseamnă că angajatorii vor fi obligați la primele majorări abia din decembrie 2023.
Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență care modifică decizia adoptată vineri, potrivit căreia salariul minim poate fi acordat doar o perioadă de 24 de luni unui angajat, după care trebuie majorat. Noul proiect prevede că măsura referitoare la cele 24 de luni va intra în vigoare de la 1 ianuarie, iar termenul de 24 de luni va începe să curgă tot de la 1 ianuarie 2022, așa cum a prezentat încă de ieri Profit.ro. În baza acestei noi modificări, salariile minime din contractele de muncă ar trebui majorate cel mai devreme în ianuarie 2024. Textul pregătit pentru modificarea legislativă este disponibil la finalul articolului.
Singura ofertă a fost depusă de o asociere condusă de Ernst&Young, alături de Institutul Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale (INCSMPS), casa de avocatură Radu și Asociații SPARL, Ernst & Young Consulting Malaysia, Ernst & Young Advisory România, DC Communication (subcontractant) și Institutul de Cercetare a Calității Vieții.
Fostul jurnalist Cristian Vasilcoiu este susținut de organizația Dolj a PSD pentru un post de secretar de stat la Ministerul Muncii, au declarat pentru Profit.ro surse politice. Vasilcoiu, în prezent consilier al ministrului Muncii, Marius Budăi, a lucrat la minister și în perioada în care instituția a fost condusă de Olguța Vasilescu. Vasilcoiu a fost în trecut jurnalist la mai multe televiziuni și publicații din presa scrisă, printre care și Profit.ro.
O asociere condusă de Ernst&Young a depus singura ofertă în cadrul unei licitații organizată de Ministerul Muncii pentru "servicii de consultanță în cadrul reformei sistemului public de salarizare și a serviciilor de asistență tehnică", care urmărește "elaborarea unui nou cadru legislativ privind sistemului public de pensii". Contractul a fost estimat la 24,32 milioane de lei, fără TVA, pentru o perioadă de 27 luni de la data atribuirii.
Bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale are nevoie în 2022 de o suplimentare de 11 miliarde de lei pentru plata pensiilor, a declarat, vineri, ministrul de resort, Marius Budăi, la finalul unei dezbateri despre situația persoanelor cu dizabilități.
Ministrul Muncii anunță că a emis două ordine prin care se actualizează Clasificarea Ocupațiilor din România (COR) și se simplifică procedura de actualizare periodică, la cererea utilizatorilor. Astfel, au fost introduse 65 de noi ocupații și alte 62 au fost eliminate.
Ministerul Muncii transmite că a lansat caietele de sarcini pentru obținerea de expertiză profesională necesară celor două reforme asumate prin PNRR, respectiv pensii și salarizare. În ceea ce privește reforma pensiilor, Ministerul precizează că vârsta de pensionare nu va fi modificată, iar stagiul complet de cotizare nu va fi majorat.
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a anunțat că intenționează promovarea unei legi care să prevadă „un pachet minim de servicii” de care vor beneficia copiii și familiile vulnerabile, măsura urmând a fi luată în contextul în care autoritățile au constatat că aceste categorii sociale sunt printre cele mai vulnerabile.
Guvernul a eliminat, printr-o ordonanță de urgență, pentru microîntreprinderile cu mai puțin de 9 angajați obligativitatea întocmirii fișei postului și a regulamentului intern, conform declarațiilor ministrului Muncii, Raluca Turcan.
Experții în legislația critică măsurile propuse săptămâna trecută de Ministerul Muncii cu scopul declarat de a simplifica activitatea microîntreprinderilor cu mai puțin de nouă angajați. Potrivit unui punct de vedere argumentat al Uniunii Naționale a Experților în Legislația Muncii (UNELM), transmis conducerii Ministerului Muncii, înlocuirea fișei postului și a regulamentului intern cu comunicări verbale va supune micul întreprinzător unor riscuri foarte mari în cazul în care ajunge în instanță într-un conflict de muncă cu un salariat. Angajatorul nu va putea demonstra abaterile angajatului, iar ITM la controale va trebui să ia decizii fără repere concrete, singurul argument fiind cuvântul angajatului împotriva cuvântului angajatorului.
Guvernul pregătește un nou tip de contract individual de muncă. Vor fi însă și obligații deloc atractive pentru persoana fizică angajator, precum constituirea de garanții, într-un cont al statului, pentru contribuțiile și impozitele datorate de angajat și angajator.
Publisind a organizat un nou protest, prezentându-l ca reacție la remarca prim-ministrului Florin Cîțu că liderii de sindicate sunt aceiași de 30 de ani.
Modificările pentru versiunea pe 2021, începând cu luna ianuarie, a formularului D112, unul dintre formularele așteptate de contabili zilele acestea, au fost puse în dezbatere publică. Profit.ro a scris anterior că formularul ar putea fi disponibil spre finalul acestei săptămâni. Dacă, în cazul celor mai multe declarații fiscale, Ministerul Finanțelor și ANAF iau decizii și implementează intern, mai rapid, D112 este modificat doar prin ordinul comun al ministrului Finanțelor, al ministrului Muncii și al ministrului Sănătății. Proiectul de ordin pentru modificarea D112 este disponibil pe site-ul Ministerului Finanțelor.
Versiunea pentru 2021, începând din ianuarie, a formularului D112, unul dintre formularele așteptate de contabili zilele acestea, ar urma să fie disponibilă săptămâna următoare, probabil spre finalul acesteia, potrivit informațiilor Profit.ro. Dacă în cazul celor mai multe declarații fiscale, Ministerul Finanțelor și ANAF iau decizii și implementează intern, mai rapid, D112 este modificat doar prin ordinul comun al ministrului Finanțelor, al ministrului Muncii și al ministrului Sănătății. Așa cum se întâmplă mai mereu în cazurile în care numărul de instituții implicate este mare, parcursul birocratic este greoi.