După petroliști, care au protestat în urmă cu o lună împotriva legii privind vânzarile terenurilor agricole, declarată între timp constituțională, a venit rândul altor actori din sectorul energetic, producătorii de energie regenerabilă, să atragă atenția autorităților că prevederile acesteia împiedica dezvoltarea de proiecte energetice regenerabile, punând în pericol atragerea de fonduri europene de peste 10 miliarde de euro, cu impact asupra securității energetice și competitivității economice.
Mai multe decizii ale unor instanțe de judecată din vestul țării, care au dat câștig de cauză unor proprietari privați de terenuri agricole incluse în perimetre petroliere concesionate de companii precum NIS Petrol, controlată indirect de Gazprom, sau Panfora Oil&Gas (MOL Ungaria), proprietari care nu doresc ca aceste companii să extragă hidrocarburi din subsolul terenurilor lor, i-au determinat pe petroliști să ceară din nou ca operațiunile lor să fie declarate prin lege ca fiind de utilitate publică și de interes național, ceea ce le-ar permite să exproprieze pe repede înainte terenurile de care au nevoie și cu despăgubiri pentru proprietari stabilite de evaluatori autorizați ANEVAR.
Terminalul petrolier offshore al Rompetrol din Marea Neagră se află la circa 9 kilometri de portul Midia, în care compania deține mai multe dane pentru țiței și produse petroliere, inclusiv pentru exportul acestora. De asemenea, Grup Servicii Petroliere deține numeroase facilități industriale și de transport la Midia. Portul este vital și pentru lucrările de construcție aferente proiectului de exploatare offshore de gaze naturale al americanilor de la Black Sea Oil&Gas, singurul din sectorul românesc al Mării Negre pentru care s-a luat decizia finală de investiție.
ExxonMobil vrea să achiziționeze servicii de punere la dispoziție de personal contractual temporar, cu roluri specifice, în sprijinul operațiunilor proiectului Neptun Deep din interiorul și din afara României. Valoarea maximă la care poate ajunge contractul este de 33,2 milioane dolari fără TVA, adică aproape 40 milioane dolari cu tot cu taxă.