România a avut din nou cea mai mare creștere a pieței de autoturisme noi, pe baza înmatriculărilor raportate de MAI, după cum arată datele ACEA din luna octombrie. Următoarea țară a fost Lituania.
Ford Motor a anunțat venituri în scădere după trei trimestre, estimările pentru finalul acestui an fiind modificate. În Europa, vânzările au scăzut substanțial.
Analizele de preț pentru industria auto globală arată că un automobil a ajuns să coste, în medie, în 2019, aproximativ 26.000 de euro, în timp ce mașinile electrice încă sunt la un nivel înalt.
Înmatriculările de autoturisme din Europa urmează trendul înregistrat la nivel național, în statele membre UE. Nivelul scăzut de anul trecut aduce acum o creștere de 14,5%, în luna septembrie, dar pe întreg anul piața este în declin.
Dacia a reușit un record în luna august, atât cu modelul Duster, care s-a clasat pentru prima dată pe locul al doilea în Europa, dar și cu Sandero, pentru prima dată pe locul patru.
Piața auto din Europa a înregistrat cifre contradictorii în iulie și august, cu creștere în luna a șaptea și o scădere abruptă, de aproape 9 procente, în a opta lună, în special din cauza turbulențelor generate anul trecut de WLTP.
Situația delicată a piețelor auto din Europa în luna a șasea a influențat în mod negativ și clasamentul celor mai vândute modele de autoturisme, cele mai multe înregistrând scăderi și pierderi ale cotelor de piață. Dacia a reușit să profite de această conjunctură, cu ambele modele aflate în top 25, Duster și Sandero.
Înmatriculările de autoturisme din Uniunea Europeană au înregistrat o creștere discretă, de numai 0,1%, în luna mai, rămânând cu o scădere de 2,1% pentru cele cinci luni din acest an. România se numără printre piețele cu performanțe, având a doua cea mai mare creștere, după Lituania, în acest an.
Mărcile Dacia și Tesla sunt cele mai performante în primul trimestru al acestui an, în Europa, având cele mai mari creșteri, pe o piață cu mari incertitudini, generate de Brexit, interdicțiile motoarelor diesel și schimbările economice din tot mai multe țări.
Înmatriculările de autoturisme din Europa au scăzut ușor în aprilie, la un volum de 1,3 milioane de unități. Două dintre cele mai mari cinci piețe au scăzut, în timp ce piața din România a continuat să crească.
Primele 10 cele mai mari piețe ale Europei au scăzut în luna martie și, mai mult decât atât, doar patru din primele 20 au avut creșteri în luna martie, restul aflându-se pe teritoriul negativ. România este una dintre țările cu creșteri, dar la înmatriculări, nu la livrări.
Vânzările de automobile din Europa au fost în declin în prima lună a anului, comparativ cu 2018, majoritatea piețelor importante fiind afectate, la fel și cele mai multe dintre mărcile auto. Dacia își continuă, însă, drumul de succes pe continent, cu creștere, la fel și înmatriculările din România, care își păstrează ritmul de creștere.
Dacia a fost în 2018 compania cu cea mai mare priză la cumpărătorii privați, iar Sandero și Duster, modelele cu cea mai mare pondere din Europa, analiștii fiind de părere că rezultatul denotă o încredere foarte mare a consumatorilor privați în marcă.