România a depășit 5 state, inclusiv Letonia și Croația.
Produsul intern brut pe cap de locuitor va ajunge, în premieră, la 20.000 euro în acest an iar cheltuielile pentru investiții se situează la 120 miliarde de lei, respectiv 7% din PIB, transmite ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.
România a înregistrat progrese impresionante în ceea ce privește performanțele economice, însă țara se confruntă în continuare cu un decalaj mare de convergență față de standardele de viață din UE și cu mari disparități regionale și sociale. Pentru a rezolva aceste probleme, România trebuie să își valorifice sectorul privat, potrivit unui nou raport IFC.
Sumele colectate din taxe și contribuții sociale în Uniunea Europeană au crescut cu 480 miliarde de euro în 2022, comparativ cu 2021, ajungând la 6.549 de miliarde de euro, însă ponderea taxelor în PIB-ul UE a scăzut până la 41,2% anul trecut, de la 41,5%, arată datele publicate de Eurostat.
În timp ce economia ungară se apropie de media UE în privința dezvoltării, performanța sa relativă se deteriorează în comparație cu cea a țărilor din regiune, scrie publicația ungară de opoziție NÉPSZAVA, citată de Rador.
Fondul Monetar Internațional (FMI) a înrăutățit din nou prognoza privind creșterea economiei României în acest an, estimând un avans de 2,2%.
Ungaria s-a afundat în mod neașteptat în recesiune, înregistrând cea mai lungă contracție economică din ultimii 28 de ani, în timp ce războiul din Ucraina a continuat să submineze creșterea economică în estul Uniunii Europene. România este, totuși, o excepție, reușind să mențină o creștere constantă, scrie Bloomberg.
Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit ușor în urcare prognoza privind creșterea economiei globale în acest an, pe fondul accelerării sectorului serviciilor în prima parte a anului, însă avertizează că inflația rămâne ridicată, iar producția și consumul privat dau semne de slăbiciune.
Cel puțin o dată pe an, Eurostat confirmă prin noi date că Bulgaria este cea mai săracă țară din UE. Mai exact, vorbim de comparații ale PIB-ului pe cap de locuitor pe baza parității puterii de cumpărare.
Economia României este așteptată să încetinească la 2,6% în acest an, după un avans de 4,8% în 2022, în contextul în care războiul din Ucraina și inflația ridicată afectează creșterea, potrivit proiecțiilor actualizate ale Băncii Mondiale.
Produsul Intern Brut pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS) al Ungariei, Portugaliei și României și Letoniei s-a situat în toate cele trei țări la 77% din media Uniunii Europene în anul 2022, arată datele preliminare publicate de Eurostat.
Economia românească este așteptată să încetinească serios în acest, dar să aibă cea mai mare creștere reală din regiune. Dinamica PIB ar urma să accelereze anul viitor, când va fi din nou cea mai ridicată între țările din Europa Centrală și de Est. Pe de altă parte, deficitul de cont curent este așteptat să rămână la un nivel foarte ridicat, mult peste media regională.
Economia României este așteptată să crească cu 1,7% în acest an, mai lent comparativ cu estimările anterioare, potrivit proiecțiilor actualizate ale Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).
Comisia Europeană a revizuit în urcare estimările privind avansul economiei României în acest an, însă avertizează că inflația ridicată, condițiile de finanțare stricte și încetinirea celorlalte economii din UE vor afecta creșterea.
Autoritățile au realizat un scenariu de risc în privința unui cutremur puternic în zona Vrancei, care are o perioadă medie de recurență de 1.000 de ani. S-a luat în considerare că declașarea și producerea cutremurului ar avea loc noaptea, iar 95% din populație s-ar afla în clădiri rezidențiale.
Economia europeană a încetinit puternic în trimestrul al treilea, opt dintre statele UE care au raportat date consemnând scăderi raportat la trimestrul precedent, potrivit Eurostat. România și Cipru au înregistrat cel mai mare avans trimestrial, în timp ce economia Ungariei s-a contractat pentru prima oară în ultimii doi ani.
Produsul Intern Brut pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS) a variat în 2021 între 55% din media Uniunii Europene în Bulgaria și 277% în Luxemburg, iar zece state membre au avut acest indicator peste media din blocul comunitar, arată datele publicate de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat).
Comisia Națională de Prognoza a redus estimarea de creștere economică pentru România în acest an, de la 4,3% la 2,9%, în contextul conflictului declanșat între Rusia și Ucraina și al sancțiunilor internaționale impuse.
Produsul Intern Brut pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS) al Poloniei, Ungariei, Portugaliei, României și Letoniei s-a situat cu mai puțin de 30% sub media Uniunii Europene în anul 2021, arată datele preliminare publicate miercuri de Eurostat.
Protecția socială a fost în 2020 cel mai important domeniu pentru cheltuielile guvernamentale în toate statele membre UE, însă ponderea acestor cheltuieli în PIB variază semnificativ, de la 10,2% în Irlanda la 27,3% în Franța, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
România a avut, în ultimul trimestru din 2021, printre cele mai mici creșteri economice din UE, raportat la perioada similară din 2020, arată datele Eurostat.
Economia României a avansat în 2021 cu 5,6% față de 2020 - an care a fost marcat puternic de impactul pandemiei și măsurile de lockdown. Creșterea pe anul trecut este sub cea estimată de analiști cu până la un punct procentual, în condițiile în care ultimul trimestru a fost foarte slab, cu o contracție de 0,5% a produsului intern brut față de precedentul.
Comisia Europeană estimează că economia românească va crește cu 4,2% în acest an, potrivit prognozei de iarnă publicate astăzi. Estimarea de creștere pentru economia României în acest an a fost diminuată substanțial față de toamna anului 2021, când se situa la 5,1%.
De ani de zile industria producătoare din România și-a redus constant contribuția la PIB, ajungând la o limită care începe să se manifeste puternic în economia țării. Cristian Pârvan, președintele Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM), semnalează posibilele efecte negative care vor impacta țara, dacă producția nu revine.
Produsul Intern Brut al Uniunii Europene a fost, în 2020, de aproximativ 13.400 miliarde de euro la prețuri curente, iar în termeni reali PIB-ul UE a fost anul trecut cu 17% mai mare decât în 2010, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).