Consiliul General al Municipiului București a publicat un nou proiect de hotărâre prin care vrea să introducă o vinietă pentru autoturismele care circulă în București și sunt încadrate în norma de poluare non-euro până la Euro 4, inclusiv. Prețul unei vinete anuale este între 500 și 1.900 de lei. Vehiculele cu motorizări sub Euro 3 nu vor avea, însă, acces ziua în Centru, în timpul săptămânii de lucru, chiar dacă plătesc vinieta. Măsura ar urma să se aplice inclusiv rezidenților și nu face discriminări în privința județului de pe plăcuța de înmatriculare, precum precedentul proiect.