Guvernul italian a decis în noaptea de vineri spre sâmbătă un nou pachet de măsuri de sprijin financiar pentru sectoarele economice și familiile afectate de recentele restricții impuse pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, transmit AFP și dpa, preluate de Agerpres.ro.
Populația României, calculată după domiciliu, a ajuns în data de 1 iulie 2020 la 22,142 milioane de persoane, în scădere cu 0,1% față de aceeași perioadă din 2019, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), publicate joi.
Ministerul Finanțelor a împrumutat anul acesta de la populație prin programul Tezaur, program care ar trebui să se desfășoare lunar prin unitățile Trezoreriei și prin oficiile Poștei Române, 1,38 miliarde de lei, potrivit informațiilor Profit.ro. Suma a fost obținută în numai trei luni, iulie, august și septembrie. Separat, prin programul Fidelis, prin care statul vinde ocazional titluri de stat ce pot fi tranzacționate la Bursa de Valori București (BVB), Ministerul Finanțelor a mai atras circa 2 miliarde de lei în luna august. Totalul urcă, astfel, la 3,38 miliarde de lei, deși împrumuturile de la populație au debutat târziu anul acesta, din cauza restricțiilor impuse pentru limitarea epidemiei de coronavirus.
Un număr 23.169 persoane au decedat în august, cu 752 mai multe decât în luna iulie și cu 3.270 mai multe față de luna august 2019, din care aproape două treimi s-au înregistrat la persoanele de peste 70 ani, a anunțat luni Institutul Național de Statistică (INS).
La 1 ianuarie 2020, populația rezidentă a României a fost de 19,31 milioane persoane, în scădere cu 96.500 persoane față de 1 ianuarie 2019, a anunțat vineri Institutul Național de Statistică (INS).
Perioada de subscriere la Fidelis, titluri de stat dedicate populației, ce vor fi listate pe Bursa de Valori București (BVB), s-a încheiat la ora 13:00. Românii au putut achiziționa titluri în lei și euro la dobânzi de 4% și 4,5% pe lei și 2% pe moneda europeană.
Predicțiile pe termen lung privind expansiunea demografică mondială se vor dovedi exagerate pe măsură ce schimbări mai profunde vor remodela lumea din punct de vedere geopolitic, conform unui raport publicat miercuri în jurnalul științific The Lancet, citat de DPA și AFP.
BT Capital Partners și Banca Transilvania (în consorțiu), BCR și BRD vor pune în vânzare începând de miercuri, 15 iulie 2020, titluri de stat pentru populație în lei și, în premieră, titluri de stat denominate în euro, care vor fi listate automat la Bursa de Valori București, având maturități de 2 si 4 ani pentru moneda națională și de 5 ani pentru euro. Titlurile de stat fac parte din programul Fidelis, relansat acum, suplimentar față de programul Tezaur, prin care statul se împrumută similar, dar numai în lei și fără listare pe bursă, tot de la populație. Programul Tezaur a fost reluat tot în iulie.
Populația rezidentă a României a fost de 19,414 milioane de locuitori, la 1 ianuarie 2019, iar comparativ cu 1 ianuarie 2018 se remarcă adâncirea fenomenului de îmbătrânire demografică, potrivit unui comunicat al Institutului Național de Statistică.
Ministerul Finanțelor va relua din luna iulie vânzarea de titluri de stat către populație, prin intermediul unităților trezoreriei statului și a oficiilor poștale din cadrul CNPR, în perioada 01 - 31 iulie 2020. Maturitățile titlurilor de stat disponibile sunt 1, 2, 3 si 5 ani.
Populația Uniunii Europene îmbătrânește și este de așteptat să scadă după 2030, potrivit unui raport al Comisiei Europene publicat miercuri, care evidențiază provocările pe care le prezintă această situație pentru relansarea economiilor afectate de criza coronavirusului, informează AFP.
Un număr de 22.591 de decese au fost înregistrate în luna martie, cu 892 mai multe decât în luna februarie, dar numărul este cu 298 mai mic față de luna martie 2019, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS), care precizează că în lunile februarie și martie din acest an, fenomenele demografice au respectat, ȋn general, tendințele din anii precedenți.
În cursul anului 2019 s-au aplicat prevederile celebrei și controversatei OUG nr. 114/2018, potrivit căreia producătorii români de gaze au fost obligați să își vândă producția furnizorilor consumatorilor casnici la prețul plafonat de 68 lei/MWh.
Un număr reprezentând 17,1% dintre locuitorii UE domiciliau, în 2018, în case foarte aglomerate, ceea ce înseamnă că nu aveau suficient spațiu în comparație cu dimensiunea gospodăriei, relevă date avansate acum.
Președintele Klaus Iohannis a declarat că în zilele următoare vor fi aduse în țară aproximativ 500.000 de combinezoane pentru personalul medical, precum și 8 milioane de măști pentru populație.
Cetățenii din județul Vaslui vor avea obligativitatea să iasă din case doar dacă vor avea nasul și gura acoperite cu măști de protecție sau alte materiale textile, au decis membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU). Măsura va intra în vigoare începând cu data de 6 aprilie.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Galați a decis, vineri seara, că se impune purtarea mijloacelor de protecție a gurii și a nasului în spațiile publice de către toți cetățenii din județ, se arată într-o informare transmisă de Prefectura Galați.
Deplasările românilor la mall-uri și în scop recreațional au scăzut cu peste 80% în perioada 16 februarie-29 martie, vizitele la supermarketuri și farmacii s-au înjumătățit, iar deplasările la locurile de muncă au fost cu circa 40% mai puține, potrivit unei analize Google.
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat că, în privința gazelor naturale, ultima Ordonanță militară aprobată de MAI prevede înghețarea prețului acestuia din cauza faptului că Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), singura care, în condiții normale, are atribuții de control al prețurilor în domeniu, a majorat recent în mod "nejustificat" prețul reglementat practicat de unii operatori în relația cu consumatorii casnici.
Populația egipteană a depășit 100 de milioane de locuitori, menținând Egiptul în rândul celor mai populate țări arabe și drept a treia în Africa, după Etiopia și Nigeria, au anunțat marți autoritățile egiptene, relatează AFP.
Populația Germaniei a atins anul trecut un maxim istoric de 83,2 milioane de persoane grație emigranților, însă ritmul de creștere a fost cel mai mic din ultimii șapte ani în condițiile în care cea mai mare economie a Europei continuă să sufere de pe urma unui deficit cronic de nașteri, arată cifrele oficiale publicate vineri, transmite Reuters.
Populația României a continuat scăderea din cauze demografice, dar declinul a încetinit semnificativ în noiembrie 2019, când s-au pierdut 5.525 de locuitori, față de 8.977 în aceeași lună a anului 2018, în condițiile în care natalitatea a crescut, iar mortalitatea a scăzut, arată datele publicate, marți, de Institutul Național de Statistică (INS).
ANAF a dezvoltat aplicația prin care contribuabilii se vor putea programa online pentru consultări la agențiile Fiscului, aplicație despre care Profit.ro a scris că era în lucru la începutul lunii iulie, iar în prezent testează introducerea acestui serviciu ca proiect pilot în cadrul unităților fiscale subordonate Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați. O extindere la nivel național a serviciului de programări online rămâne, astfel, cel mai probabil, pentru anul următor.
Mai mult de 4% din populația României a părăsit teritoriul țării în ultimii patru ani, a declarat, joi, vicepreședintele Centrului Român pentru Integrare, Ioan Puhace, care a arătat că trebuie găsite soluții pentru "a pune ceva în loc".
Populația României a continuat scăderea din cauze demografice, dar declinul a încetinit în luna august, când s-au pierdut 1.368 de locuitori, față de 3.874 în aceeași lună a anului 2018, în principal datorită creșterii natalității, arată datele publicate, joi, de Institutul Național de Statistică (INS).