Finanțele lansează pentru populație, prin programul Fidelis, titluri de stat în lei și euro, vândute prin bănci și listate la bursă

Finanțele lansează pentru populație, prin programul Fidelis, titluri de stat în lei și euro, vândute prin bănci și listate la bursă
scris 14 iul 2020

BT Capital Partners și Banca Transilvania (în consorțiu), BCR și BRD vor pune în vânzare începând de miercuri, 15 iulie 2020, titluri de stat pentru populație în lei și, în premieră, titluri de stat denominate în euro, care vor fi listate automat la Bursa de Valori București, având maturități de 2 si 4 ani pentru moneda națională și de 5 ani pentru euro.

Dispozitivul ideal pentru activitățile tale din fiecare zi CITEȘTE ȘI Dispozitivul ideal pentru activitățile tale din fiecare zi

Titlurile de stat fac parte din programul Fidelis, relansat acum, suplimentar față de programul Tezaur, prin care statul se împrumută similar, dar numai în lei și fără listare pe bursă, tot de la populație. Programul Tezaur a fost reluat tot în iulie.

FOTO 97% grad de satisfacție în fashion-ul bărbătesc – cine a reușit? CITEȘTE ȘI FOTO 97% grad de satisfacție în fashion-ul bărbătesc – cine a reușit?

Vânzarea de titluri de stat către populație a fost oprită din 2005 până în 2015. Astfel, în iunie 2015, a fost inițiat Programul FIDELIS, prima emisiune destinată populației. Prin programul Fidelis au fost vândute titluri de stat în 2015 și 2016. În 2018 a fost lansat programul Tezaur, care se desfășoară anual, cu perioade de subscriere în fiecare lună, dar prin Trezorerie și Poștă. Tezaur a fost reluat tot acum, în iulie, după o pauză de șase luni, în contextul restricțiilor determinate de epidemia de coronavirus.

Dobânzile anuale oferite acum, prin programul Fidelis, la titlurile de stat în lei sunt de 4% pentru scadența de 2 ani și 4,5% pentru scadența la patru ani, iar titlurile de stat în euro au o dobândă anuală de 2%. Aceste dobânzi acordate peste nivelul actual al pieței scad riscul investițional până la maturitate și oferă oportunitatea lichidării imediate și cu minimum de costuri pentru populație în cazul unor nevoi imediate prin vânzarea acestora pe piața secundară.

Oferta de titluri de stat din cadrul programului Fidelis se derulează in perioada 15 iulie – 7 august 2020.

FOTO 97% grad de satisfacție în fashion-ul bărbătesc – cine a reușit? CITEȘTE ȘI FOTO 97% grad de satisfacție în fashion-ul bărbătesc – cine a reușit?

Subscrierea inițială a titlurilor nu este comisionată de către băncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile.

Valoarea nominală a unui titlu de stat este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de Euro pentru emisiunea în Euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de Euro. În emisiunea de titluri de stat FIDELIS pot investi persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta de peste 18 ani până la data închiderii Ofertei, inclusiv.

Procedura de subscriere

Emisiunea în lei

  • Pe baza unui formular de subscriere în cazul BT Capital Partners&Banca Transilvania și BRD - Groupe Société Générale S.A., sau în baza unui contract de investiții financiare pe piața bursieră deschis la unul din membrii Sindicatului (BTCP, BCR, BRD) sau la intermediarii autorizați care au semnat cu Lead Manager-ul (BT Capital Partners&Banca Transilvania) angajamentul privind respectarea condițiilor ofertei;
  • Pentru subscriere, încasarea cupoanelor și a valorii nominale la scadență, investitorii trebuie să menționeze un cont bancar pentru plăți ulterioare.

Emisiunea în Euro

  • Se realizează doar în baza unui contract de investiții financiare pe piața bursieră deschis la unul din membrii Sindicatului de intermediere sau la intermediarii autorizați pentru tranzacții la Bursa de Valori București, care au semnat cu Lead Manager-ul angajamentul privind respectarea condițiilor ofertei.

Prospectul de bază și termenii finali ai emisiunilor pot fi consultați pe site-ulMinisterului Finanțelor Publice (www.mfinante.ro), Bursei de Valori București (www.bvb.ro) și al fiecărui membru al sindicatului de intermediere (www.btcapitalpartners.ro, www.bcr.ro, www.brd.ro/mfp).
 

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
titluri de stat
populatie
fidelis
ministerul finantelor