Toyota și-a prezentat strategia electrică, un moment extrem de așteptat pentru cel mai mare constructor de automobile din lume care a amânat în ultimii ani lansarea unei ofensive a mașinilor electrice, preferând să mizeze pe hibride.
Senatorii USR au fost nevoiți să retragă din dezbaterea Parlamentului un proiect de lege care prevedea eliminarea prezentării certificatelor medicale la încheierea căsătoriei, după ce proiectul a fost modificat în comisiile de specialitate cu impunerea unor obligații medicale suplimentare față de cele actuale.
Bugatti a prezentat vineri, la săptămâna auto de la Monterey, California, cea mai puternică supermașină de până acum a companiei, modelul de 10 milioane de dolari numit Centodieci, dotat cu un propulsor de 1.600 de cai putere care ajunge de la 0 la 100 de kilometri pe oră în doar 2,4 secunde.
Hyperloop Transportation Technologies (HyperloopTT, sau HTT), companie americană ce dezvoltă un sistem de transport ultrarapid bazat pe conceptul hyperloop prezentat de Elon Musk în 2013, a prezentat prima sa capsulă la scară reală pentru transportul pasagerilor, care ar putea fi folosită pe o linie comercială chiar de anul viitor.
Proiectul care prevede ca datele de contact ale persoanelor fizice ce dețin domenii web să fie prezentate public fără consimțământul acestora, anunțat de Profit.ro, a fost respins de Camera Deputaților, în calitate de for decizional al Parlamentului, după ce Guvernul a arătat că o astfel de măsură încalcă normele Uniunii Europene.
Proiectul care prevede ca datele de contact ale persoanelor fizice ce dețin domenii web să fie prezentate public fără consimțământul acestora, anunțat de Profit.ro de la începutul lunii aprilie, a fost respins de senatori, după ce Guvernul a arătat că o astfel de măsură încalcă normele Uniunii Europene.
Dirijabilul Airlander 10, cea mai mare aeronavă din lume, s-a prăbușit miercuri, în Marea Britanie, în timpul celui de-al doilea test de zbor, fără să existe răniți. Aeronava s-a lovit de un stâlp de telegraf.
Guvernul se opune ideii ca datele de contact ale persoanelor fizice care dețin domenii web să fie prezentate public fără consimțământul acestora, operațiune pregătită în Parlament. Deși Consiliul Legislativ a avizat rapid propunerea, Executivul arată că astfel de prevederi ar încălca Directiva europeană în domeniu și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, care s-a pronunțat deja în astfel de cazuri.
Dirijabilul Airlander 10, cea mai mare aeronavă din lume, a fost prezentat, luni, publicului pentru prima dată, înaintea celui dintâi zbor programat pentru acest an, informează AFP.